Şefii de companii din România declară pentru Comisia Europeană că industria, serviciile, comerţul şi construcţiile vor evolua mai slab în trimestrul al treilea. Cel mai mare declin este aşteptat de managerii din domeniul serviciilor, în condiţiile în care cererea începe să scadă, iar piaţa nu ar suporta o creştere a tarifelor.
Încrederea populaţiei şi companiilor în economia românească a scăzut uşor în august, cu 1,3 puncte procentuale, la 92,3 puncte, potrivit unui sondaj efectuat lunar de Comisia Europeană (CE). În sectorul de servicii a fost consemnat cel mai mare declin, de 7,8 puncte, până la -1,2 puncte. În industrie, încrederea a scăzut cu 0,7 puncte, la -3,1 puncte, iar în construcţii cu 2,9 puncte, la -21,7 puncte. În cazul sectorului de retail, percepţia s-a înrăutăţit cu 1,8 puncte, la 2,8 puncte, mai relevă sondajul CE.
Creşterea preţurilor devine riscantă
De unde vine pesimismul managerilor? Specialiştii spun că pe de-o parte cererea dă semne din nou de scădere, astfel că managerii ar fi tentaţi să mărească tarifele, dar de cealaltă parte un nou val de scumpiri ar depăşi limita de suportabilitate a pieţei, ceea ce ar fi riscant pentru afacerile din sectoarele analizate. Această situaţie inedită în care sunt puşi managerii este resimţită mai acut de către prestatorii de servicii, pentru că aici nu se regăsesc produse de imediată necesitate, unde suportabilitatea pieţei faţă de scumpiri pare să fie mai mare.
Desigur, pentru consumatori este bună vestea că firmele nu vor mai opera scumpiri - ca dovadă, în sondajul CE percepţia populaţiei s-a îmbunătăţit uşor, cu 0,8 puncte, la -40 puncte. La nivelul Uniunii Europene, indicatorul privind încrederea populaţiei şi companiilor în economie s-a redus cu 5 puncte, la 97,3 puncte. În zona euro, declinul a fost de 4,7 puncte, la 98,3 puncte. Evoluţia negativă a indicatorului ESI calcula