Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Egipteanul mărinimos al lui Mazăre, condamnat la doi ani de închisoare. Vezi unde

Publicat in Ziua Constanta, marți 30 august 2011 ·

Egipteanul miliardar Samih Sawiris, cel pe care primarul Constanţei, Radu Mazăre, l-a lăudat că îi donează o parte din avere şi care chiar ar fi făcut donaţii de 300.000 de euro, a fost condamnat săptămâna trecută de o instanţă din Cairo la doi ani de închisoare.

Potrivit www.money.ro, Samih Sawiris a prezentat în mod denaturat participaţia sa în compania Orascom Hotel & Development, o subsidiară a companiei Orascom Development Holding (ODH). Miliardarul însă a fost eliberat pe cauţiune. Potrivit Washington Post, Sawiris a fost condamnat ca reprezentant legal al companiei şi nu cu titlu personal.

Egipteanul a făcut apel la condamnarea sa privind manipularea preţurilor acţiunilor şi furnizarea de informaţii contradictorii privind deţinerea de acţiuni în cadrul firmei sale, a anunţat compania, informează Washington Post. Astfel, ODH susţinea în situaţiile financiare că deţine 98,18% din Orascom Hotel & Development, în timp ce un registru al acţionarilor indica o deţinere legală de 96,14%. Instanţa a mai susţinut că ODH a încălcat obligaţia de a menţine filiala listată la bursă timp de trei ani de la data ofertei, efectuate în 2008.

ODH a criticat modul de procedură al cazului, susţinând că procurorul nu a reuşit să investigheze toate acuzaţiile înainte de a fi prezentat tribunalului. De asemenea, compania Orascom Development Holdings spune că acuzaţiile aduse directorului executiv Samih Sawiris sunt nefondate, iar înaintarea recursului a dus la suspendarea sancţiunilor şi iniţierea unor negocieri.

Despre legătura dintre Mazăre şi miliardarul egiptean Samih Sawiris, edilul constănţean spunea că l-a cunoscut pe acesta în urmă cu trei ani, în timpul unei călătorii în Egipt, acesta rugându-l pe Mazăre să-l ajute să doneze o parte din avere persoanelor nevoiaşe din România. Primele declaraţii ale lui Radu Mazăre despre mări

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 22 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 11 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum o ora
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°