Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Merkel foloseşte Grecia în campania electorală

Publicat in Capital, marți 30 august 2011 ·

Cancelarul german Angela Merkel a declarat în timpul unui miting electoral că înţelege temerile conaţionalilor săi cu privire la impactul crizei datoriilor asupra euro este nejustificat. „Mulţi sunt îngrijoraţi, dar fără motiv pentru că moneda este stabilă”, a spus Merkel.

De fapt, scrie presa internaţională Angela Merkel a început să-şi folosească strategia anticriză ca pe un argument electoral, având în vedere alegerile din regiunea Mecklenburg Pomerania de Vest. „A pune toate datoriile suverane europene într-o singură oală, aşa cum sugerează unii, în timp ce-i lăsăm pe alţii să trăiască peste nivelul pe care şi-l pot permite este împotriva bunului simţ”, a spus Merkel, făcând o referire directă la unul dintre planurile de salvare a Greciei luate în discuţie.

Mai mult, cancelarul german le reaminteşte nemţilor de succesele sale în criza financiară. „Scopul nostru este să ieşim din această criză mai puternici decât am intrat, aşa cum am făcut-o şi în criza bancară. Am spus-o în 2009 şi uitaţi cum este economia azi. O putem face din nou”, a sunat apelul mobilizator al Angelei Merkel.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Circulaţia pe Transfăgărăşan se va deschide vineri

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, se va putea circula inclusiv în zona alpină, cuprinsă între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş) între orele 7.00 şi 21.00. Şeful CNAIR precizează că, în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, dru

Grindeanu: Indicatorii necesari construirii drumului expres Bacău-Piatra Neamţ au fost avizaţi astăzi în Consiliul Tehnico Economic al Ministerului Transporturilor

News.ro acum 56 minute
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a anunţat că drumul expres Bacău-Piatra Neamţ este aproape de realizare, în contextul în care indicatorii necesari construirii acestuia au fost avizaţi, joi, în Consiliul Tehnico Economic

Prima condamnare la închisoare cu executare în baza Legii Anastasia. Cinci ani de închisoare pentru un băiat care, băut fiind, a ucis cu mașina trei tineri

HotNews acum 2 ore
Prima condamnare cu închisoare în baza Legii Anastasia a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia. Este vorba despre un băiat de 19 ani care a condus băut şi care a ucis trei tineri de 17, 18 și 25 de ani. El a fost condamnat, în primă instanţă, la

Guvernul a aprobat: Buget mai mare cu 2,5 miliarde de lei pentru IMM Plus

Wall-Street.ro acum 42 minute
Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanţelor, majorarea bugetului total al Programului IMM Plus cu aproximativ 2,5 miliarde lei, până la suma totală de aproximativ 15 miliarde lei, conform unui comunicat al ministerului, citat de Ager

Ungaria va participa la conferinţa de pace pentru Ucraina găzduită de Elveţia

News.ro acum 41 minute
Ungaria a confirmat joi că va participa la summitul de pace pentru Ucraina, care va avea loc la 15 iunie în Elveţia, în ciuda faptului că are legături cordiale cu Rusia, care nu a fost invitată la reuniune, relatează Reuters. Ungaria, membră a Uniun

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 42 minute
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Accident pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Un bărbat a căzut de pe un pod aflat în lucru

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 26 de ani a fost rănit pe șantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. El a căzut de pe un pod aflat în lucru joi, 6 iunie, lângă localitatea Robănești. Poliția a intervenit și l-a transportat rapid la spital. Poliţiştii au fost sesizaţi,

”Saturn nu va mai naviga”. Încă o navă rusească din Marea Neagră, distrusă de ucraineni VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Serviciul de informaţii al armatei ucrainene (GUR) a anunţat joi, 6 iunie, că a provocat încă o pierdere importantă armatei ruse. Potrivit sursei citate, în cursul nopții, GUR a străpuns linia defensivă ruse din Marea Neagră şi a lovit cu succes un

Adrian Câciu, ministrul Proiectelor Europene, anunţă investiţii de 100 de milioane de euro la Antibiotice Iaşi pentru producţia de medicamente critice. Director Antibiotice: Avem 25 de asemenea produse, vom ajunge la 45 - FOTO

News.ro acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat că Antibiotice Iaşi va beneficia de investiţii europene de 100 milioane de euro pentru producţia de medicamente critice, existând discuţii avansate în acest sens cu Comisia Euro

Arad: Ofiţer de poliţie judiciară, trimis în judecată, după ce a întocmit în fals mai multe documente din dosare pe care le avea în lucru / A propus soluţii de clasare în baza documentelor

News.ro acum 41 minute
Un ofiţer de poliţie judiciară din judeţul Arad a fost trimis în judecată, după ce, în anul 2022, a întocmit în fals mai multe documente din cadrul a trei dosare penale pe care le avea în lucru. ”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecăt

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

27°
joi

16°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°