Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Clooney deschide Festivalul de la Veneţia

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Cel mai recent film al lui George Clooney, „Idele lui Martie“, va fi proiectat la gala din această seară, care va începe, în Sala Grande a Palazzo del Cinema, la ora 19.00. Cel mai vechi festival de film din lume, Mostra de la Veneţia, a ajuns anul acesta la cea de-a 68-a ediţie, care se va desfăşura în oraşul din lagună de azi până pe 10 septembrie.

Luxoasa ceremonie, la care intrarea va fi permisă numai după prezentarea unei invitaţii oficiale, va începe la ora 19.00, iar proiecţia filmului lui Clooney - aflat în competiţia oficială - va fi precedată de scurtmetrajul „Lido '28" (Italia, 1928), patru minute de film realizate de un anonim pe fâşia de pământ veneţiană. După cele 98 de minute ale noului film regizat de George Clooney, în care spectatorii îl vor putea vedea pe acesta în ipostaza de regizor şi actor, va fi proiectat, începând cu ora 22.00, un alt film, de data aceasta în afara competiţiei: „¡Vivan las antipodas!"(Germania-Argentina-Olanda-Chile), regia Victor Kossakovsky.

„Idele lui Martie / The Ides of March" (titlul este o trimitere transparentă la Idele lui Martie, data exactă la care a fost asasinat Caius Iulius Caesar şi titlul unui roman de Thornton Wilder) -cel de-al patrulea lungmetraj în calitate de regizor al lui George Clooney - este un film dur despre lumea politicienilor aflaţi în campanie electorală.

Clooney joacă un candidat sexy

Fiind, de fapt, adaptarea pentru marele ecran a unei piese de teatru, „Farragut North", scrisă de Beau Willimon, filmul are ca subiect o candidatură prezidenţială aflată în plină desfăşurare. Rolul principal - al „catindatului" - este asumat de Clooney personal, iar în sferele imediat apropiate se află Ryan Gosling - ca şef al unei televiziuni importante - şi Philip Seymour Hoffman, în rolul unui director de campanie. Paul Giamatti, Marisa Tomei şi Evan Rachel Wood completeaz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin propune negocieri directe cu Ucraina la Istanbul, dar refuză armistițiul cerut de Occident

Ziua Constanta acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a propus duminică negocieri „directe” și „fără condiții prealabile” între Rusia și Ucraina pe 15 mai, la Istanbul, respingând până la aceste discuții orice posibilitate de a institui încetarea focului cerută de Kiev ș

Final de drum, început de viaţă – Simona Halep: „E timpul să aflu cine pot fi dincolo de tenis”

G4Media acum 21 minute
Într-o postare pe rețelele sociale, Simona Halep își la revedere de la tenis și spune că e momentul din viață în care e timpul să afle „cine poate fi dincolo de tenis”. Cu aceste cuvinte, fosta lideră WTA și-a deschis sufletul pentru fani, ea anunțâ

Un bărbat condamnat pentru viol a fost executat în Iran

Mediafax acum 36 minute
Autoritățile iraniene au executat duminică un bărbat condamnat pentru violarea unei tinere în provincia Semnan, din nordul țării, a relatat agenția de știri Mizan Online, potrivit Le Figaro. Condamnatul „a fost executat prin spânzurare” după ce au f

Tragerile LOTO de duminică, 11 mai 2025. Report la Joker la categoria I de peste 3,56 milioane de euro

HotNews acum o ora
Duminică, 11 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 8 mai, Loteria Română a acordat peste 21.100 de câștiguri în valoare totală de peste 1,19 milioane de lei. Nu

Donald Trump solicită 20.000 de noi ofiţeri pentru a ajuta la expulzări / ”Străinii ilegali care rămân în America se confruntă cu pedepse, inclusiv o perioadă semnificativă de închisoare”

G4Media acum 3 ore
Donald Trump a ordonat Departamentului de Securitate Internă să adauge cel puţin 20 000 de ofiţeri pentru a pune în aplicare politicile sale de expulzare, relatează News.ro, care citează BBC. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% di

Leon al XIV-lea va spune prima sa rugăciune în calitate de Papă de la Bazilica Sfântul Petru

Ziarul Financiar acum o ora
Leon al XIV-lea va oficia rugăciunea duminicală pentru prima dată în calitate de Papă. Eveniment va atrage mii de turişti şi credincioşi. De la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul papă va spune „Regina Caeli” („Regina Cerului”), o rugăciune adres

Donald Trump crede că Putin e sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina: „Va fi o lume cu totul nouă și mult mai bună”

Libertatea acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, crede că omologul său rus Vladimir Putin este sincer când cere negocieri de pace cu Ucraina și spune că speră la o lume mai bună.

Auchan închide 25 de supermarketuri şi concediază 710 angajaţi, ca parte a unui plan de restructurare, în Spania

Libertatea acum 3 ore
Retailerul francez Auchan a anunțat închiderea a 25 de supermarketuri, ca parte a unui plan de restructurare, iar această decizie va duce la desființarea a peste 700 de locuri de muncă, în Spania, potrivit AFP.

FCSB, campioana României și în sezonul 2024/2025

Ziua Constanta acum 2 ore
FCSB și-a apărat cu succes titlul de campioană a României cucerit sezonul trecut, asigurându-și matematic și cucerirea campionatului 2024/2025. În runda a opta din play-off, Universitatea Craiova a remizat pe teren propru cu CFR Cluj, 2-2, iar acest

Dan Petrescu a reacționat după ce FCSB a luat titlul: „Cine țipă mai tare la arbitrii are succes”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a reacționat după remiza „feroviarilor” cu Universitatea Craiova, scor 2-2, meci care a trimis titlul de campioană în tabăra celor de la FCSB.

Vremea

București
acum

16°
dum.

7°/23°
lun.

8°/14°
mar.

10°/16°
mie.

8°/19°
Iasi
acum

dum.

5°/11°
lun.

3°/16°
mar.

5°/15°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

9°/17°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/12°
lun.

2°/13°
mar.

3°/15°
mie.

5°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

6°/18°
lun.

3°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°