Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaz Metan ridiculizată la Mioveni. Horoba s-a enervat după 2-4 cu Dacia

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Săndulescu, Tănasă (de două ori) şi Olteanu, au adus o înfrângere care încinge spiritele la Mediaș. Directorul general al clubului a mărturisit că a fost dezamăgit de apărarea echipei. Horoba spune că nu se pune problema unei demiteri a antrenorului Cristi Pustai.

CITIȚI ȘI:

Gaz Metan a avut VOINȚĂ cu Sibiul. Mediașul a învins cu 3-0 GALERIE FOTO

Gaz Metan joacă în 10 septembrie cu Steaua, iar Voința o zi mai târziu cu Sportul

Pelici după remiza Voinței cu Pandurii: ”Mingote a fost providențial pentru gorjeni”

Fanii CS Mioveni au avut, aseară, parte de un meci pe care l-au visat de mult timp, iar cei din Mediaș de un adevărat coșmar. Sub comanda noului antrenor Vasile Stan, galben-verzii au reuşit să spargă gheaţa şi să obţină prima victorie din acest campionat, în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, scor 4-2.

Primul gol al partidei a venit în minutul 3, marcatorul fiind Săndulescu, care a deschis scorul printr-o lovitură de cap din şase metri.

În debutul reprizei secunde, Tănasă reuşeşte aceeaşi performanţă, iar în minutul 62 acelaşi jucător înscrie din nou cu un şut la colţul lung. În minutul 80, scorul devine 4-0 pentru CS Mioveni, odată cu golul înscris de Mihai Olteanu.

Zaharia şi Roman au mai spălat din rușine, punctând pentru 4-2, acesta fiind de departe cel mai slab meci al medieșenilor, după umilința cu 0-5, cu Dinamo din etapa a II-a.

Horoba a pus tunurile pe fundași

Directorul general al clubului din Mediaș a mărturisit la finele partidei că dacă știa că Gazul va juca așa de slab, nici nu mai mergea la Mioveni.

"Dacă ştiam ce scor o să fie nu mai veneam la meci. A fost o seară neagră pentru mine şi pentru jucători. Chiar dacă sîntem obosiţi şi avem mulţi jucători accidentaţi, nu cred că era voie să pierdem. Am avut 3 pe teren care au fost foarte slabi, Vukadinovici, Buzean şi Ciucă. A f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 32 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum 43 minute
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum 41 minute
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 18 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum o ora
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Dovada că Ciolacu, Ciucă și Iohannis au fost avertizați din timp despre dezastrul bugetar. Documentele „strict confidențiale”

Adevarul acum 13 ore
Ministerul Finanțelor a trimis în 2024 mai multe documente către Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, în care se avertizează că țara riscă să intre în incapacitate de plată dacă nu se iau măsuri de reducere a deficitului.

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 2 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°