Nimeni nu ştie exact dacă şi când se va opri vârtejul în care sunt prinse acum trezoreriile şi băncile din Europa şi SUA. Aproape nimeni nu îndrăzneşte să anticipeze care vor fi efectele exacte asupra economiilor emergente.

Există doar un scenariu optimist, potrivit căruia valurile de euro şi dolari proaspăt-tipăriţi vor căuta oportunităţi în locurile cu potenţial de creştere, la fel ca până în 2008. Şi există multe scenarii pesimiste, în care falimentele băncilor şi ale statelor vor duce la o depresie chiar mai severă decât cea de după 2008.

România nu este acum cu nimic mai pregătită decât în momentul căderii Lehman Brothers, ba poate dimpotrivă. Faţă de prima jumătate a lui 2008, în prima jumătate a lui 2011 veniturile bugetare au crescut cu 4,5% în timp ce cheltuielile au crescut cu 11%. Între timp însă, impozitele au fost mărite, despăgubirile pentru bugetarii ale căror salarii au fost tăiate vin din urmă pentru a greva pe deficitele bugetare viitoare iar FMI nu ne va mai da bani ci, dimpotrivă, va aştepta să dăm înapoi ce-am luat deja. Pentru aceste motive, aceleaşi cauze de atunci vor produce efecte similare, dar cu o amplitudine greu de anticipat.

Scăderea exporturilor ar fi unul dintre efectele cele mai devastatoare pentru bugetul de stat. Fenomenul s-a manifestat şi în prima parte a crizei, însă ulterior exporturile româneşti au crescut pe fondul programelor de stimulare a economiei din ţările vestice. Creşterea exporturilor a oprit căderea încasărilor la buget şi creşterea şomajului, însă România nu are nicio garanţie că scenariul se va repeta. Disciplina bugetară din vestul Europei ar însemna şomaj şi derapaj bugetar în România.

Restrângerea finanţării este un alt efect posibil, însă aici efectele ar fi mai puţin dureroase, pentru că pur şi simplu a mai rămas prea puţin loc de scădere. Deja băncile d