Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să vină banii pentru băieţi!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 30 august 2011 ·

Prin remiza albă de la Sibiu, pandurii şi-au asigurat prezenţa în primele zece clasate ale Ligii I, obligând astfel conducerea să le achite primele aferente celor opt puncte câştigate

După disputarea majorităţii meciurilor din etapa a V-a, Pandurii Târgu Jiu ocupă locul șase, doar o victorie a echipei Gaz Metan Mediaş la Mioveni, joc disputat aseară, putând ameninţa poziția gorjenilor. Nici locul șapte nu-i rău. Conform înţelegerii dintre club şi jucători, primele se achită la finalul fiecărei luni doar dacă echipa se află în primele zece locuri, astfel că fotbaliştii lui Grigoraş aşteaptă de acum banii în conturi. Şi nu sunt deloc puţini. Un titular ar putea încasa 1.500 de euro pentru victoriile cu CFR Cluj şi FC Braşov şi câte 500 de euro pentru egalurile de la Piatra Neamţ şi Sibiu, ştiind că cei de la Pandurii recompensează cu câte 500 de euro punctul câştigat. „Pandurii se ţine de cuvânt pentru tot ce promite. Nu se pune problema, vom achita banii. După cinci etape, avem opt puncte, +2 la «adevăr», locul 6-7, exact ce ne dorim. Să sperăm că rămânem la mijlocul clasamentului cât mai mult“, a declarat preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu.

Bud, dorit la Târgu Jiu

Cum CFR Cluj l-a legitimat pe Weldon, atacantul Cristi Bud ar putea fi împrumutat pentru un an de echipa din Gruia. Gaz Metan Mediaş şi Pandurii sunt echipele interesate de serviciile jucătorului. „În momentul în care CFR intenţionează să-l împrumute, ne interesează Cristi Bud. Este un jucător pe care îl cunosc de pe vremea când juca la Mediaş. Cred că Gazul are şanse mai mari să-l ia. Ei au un raport foarte bun cu cei de la CFR“, a declarat preşedintele pandurilor, Eugen Pârvulescu.

Chiricheş, surpriza lui Piţurcă

Stoperul pandurilor, Vlad Chiricheş, a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă în lotul României pentru partidele din prel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2025: „Un simplu accident”, al regizorului iranian Jafar Panahi, a fost distins cu Palme d’Or. Lista completă a premiilor

Libertatea acum 4 ore
Regizorul iranian Jafar Panahi a primit prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes, pentru „Un simplu accident”. Este pentru prima dată când cineastul câștigă acest premiu.

Joe Biden, fotografiat în prima sa apariție publică de la diagnosticarea cu cancer. A participat la festivitatea de absolvire a nepotului său

Libertatea acum 4 ore
Joe Biden a apărut pentru prima dată în public după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul președinte al SUA a participat vineri, 23 mai, la festivitatea de absolvire a liceului a nepotului său.

Mesajul lui Nicuşor Dan înainte de ceremonia de învestitură: „Avem de reparat 35 de ani. Nu va fi ușor”

HotNews acum 12 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan a mulţumit sâmbătă pentru încredere celor care l-au votat și a transmis că „este nevoie de efortul fiecăruia dintre noi” pentru a repara trecutul. ”România, continuăm pe drumul democratic, pro-european şi transatlantic

Video Claudiu Târziu se întreabă de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestul din 26 mai: „Știe că se va întâmpla lucruri ilegale?”

Adevarul acum 7 ore
Europarlamentarul Claudiu Târziu, fost co-preşedinte al AUR, s-a întrebat sâmbătă, 24 mai 2025, de ce se teme George Simion că va fi arestat la protestele anunțate în București în ziua învestirii lui Nicușor Dan, președintele ales al României.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe: Autorităţile franceze l-au arestat pe fondatorul Telegram pentru a influenţa alegerile din România

News.ro acum 4 ore
Autorităţile franceze l-au arestat pe Pavel Durov pentru a putea folosi aplicaţia sa de mesagerie Telegram în scopul influenţării recentelor alegeri prezidenţiale din România, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Luni, 26 mai, încep ÎNSCRIERILE la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026

Gandul acum 11 ore
Ministerul Educaţiei a transmis că luni, 26 mai, încep înscrierile la grădiniţă, creşă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare, în anul şcolar 2025-2026. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Educației, în grupele de nivel antepreşcolar

Un nou RECORD istoric de temperatură în mai: 51,6 grade în Emiratele Arabe Unite

Gandul acum 7 ore
Emiratele Arabe Unite au înregistrat, vineri, cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată pentru o lună mai, de la începutul înregistrărilor în 2003, cu 51,6 grade Celsius, potrivit Centrului Meteorologic Național (NCM). Țara deșertică s-a co

Jaqueline Cristian, învinsă în finala de la Rabat, Maroc

Ziua Constanta acum 10 ore
Jaqueline Cristian a fost învinsă de australianca Maya Joint cu 6-3, 6-2 în finala turneului WTA 250 de la Rabat (Maroc), dotat cu premii totale de 275.094 de dolari. Jaqueline Cristian (26 ani, 74 WTA) s-a înclinat după o oră și 20 de minute, confo

Breaking Alertă! ANM a emis Cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni. Vânt cu aspect de tornadă

Adevarul acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă seara, o avertizare nowcasting cod roșu de ploi torențiale și grindină de mari dimensiuni pentru județul Vaslui.

Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european

Ziarul Financiar acum 8 ore
Preşedintele ales, Nicuşor Dan, merge în Polonia pentru a-l susţine pe candidatul pro-european la alegerile prezidenţiale. Dan participă la marşul „Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/16°
lun.

10°/12°
mar.

11°/14°
mie.

12°/14°
Iasi
acum

12°
dum.

7°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/12°
mie.

12°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/20°
lun.

15°/18°
mar.

12°/15°
mie.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

11°/12°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/21°
mar.

10°/22°
mie.

11°/20°