Radu Tudoran, născut în anul 1910, a încercat prin seria celor şapte romane, reunite cu titlul „Sfârşit de mileniu” să înfăţişeze, să arate, să explice secvenţe memorabile din parcursul istoric al României. Autorul topeşte memorialistica în ficţiune. S-a spus că „Privighetoarea de ziuă” ar fi cel mai bun roman din acest ciclu, poate şi pentru că acţiunea este plasată în deceniul patru al secolului trecut, perioadă de tinereţe şi intensă activitate gazetărească a lui Radu Tudoran. Avea în jur de treizeci de ani, era interesat de tot ce se întâmplă, percepţiile asupra lumii erau acute, înregistra viaţa, transformările sociale, spiritul epocii cu maximă intensitate.
Romanul „Anotimpuri” a apărut în 1943 şi înfăţişează mediul aviatic din perioada interbelică, pe fundalul căruia este proiectată o poveste de dragoste. O călătorie în acele timpuri, văzute azi doar în sepia, ca în unele ilustrate, poate avea o oprire la Clubul Presei, în 1930. Tocmai se organizează un zbor pentru gazetarii ce urmează să îşi transpună emoţiile şi impresiile în cuvinte. Dacă citim gazetele din acei ani, aflăm aproape tot despre avioane, piloţi, zboruri, catastrofe aviatice, noutăţi din peisajul aerian. Vedem fotografii cu piloţii eroi, consideraţi superstaruri şi modele. Camil Petrescu îl face pe Fred Vasilescu, aviator, iar acesta îi lasă moştenire între altele, doamnei T., un avion. Acolo în cer, era imaginat un fel de rai, de altfel, un titlu din gazetele vremii a fost: „Avionul Bremen s-a pogorât în Terra Nova”. Martor atent al frământărilor epocii, înregistrând realitatea, cotidianul, sensul de evoluţie al societăţii, Radu Tudoran a capturat mental lumea aviatică.
Spune într-un interviu: „N-am putut să privesc cu indiferenţă fenomenul zborului, caracteristic pentru felul de a se realiza al generaţiei mele. (...) În centrul cărţii stă ideea zborului, deşi acţiunea imaginat
