Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Belarus ne poate duce la Europene

Publicat in Adevarul, marți 30 august 2011 ·

Dacă ex-sovieticii scot patru puncte din dubla cu Bosnia, atunci România va juca sigur la baraj cu doar trei victorii în ultimele patru meciuri. În acest caz, ne permitem o înfrângere cu Franţa. Rezultatele „directelor“ dintre Belarus şi Bosnia pot face ca „tricolorii“ să nu depindă de meciul cu Franţa pentru a ajunge la Euro 2012.

Dincolo de întâlnirile noastre cu Luxemburg şi Franţa, vineri şi marţi se mai dispută două partide cruciale în economia finală a Grupei D. Mai întâi la Minsk, apoi la Zenica, Belarus şi Bosnia vor clarifica în mare măsură lupta pentru ocuparea locului secund, „colac de salvare" spre turneul final din Polonia şi Ucraina.

Paradoxal, pentru noi varianta ideală nu e ca cele două naţionale să remizeze în ambele meciuri, aşa cum am fi tentaţi să credem. Astfel, mult mai bine ar fi ca bieloruşii să câştige patru puncte din cele şase posibile, adică o victorie şi un egal. În acest caz, cu bosniacii scoşi din cursă (Dzeko şi compania ar mai putea face maximum 17 puncte şi ar fi dezavantajaţi de rezultatele nefavorabile în meciurile directe cu noi, 2-1 şi 0-3), românii mai au nevoie de nouă puncte pentru a prinde locul doi, inclusiv un succes pe teren propriu contra Belarusului (care ar rămâne cu 16 puncte). Aşadar, nouă puncte din 12 posibile înseamnă că ne putem permite chiar şi o înfrângere cu Franţa, bineînţeles cu condiţia să batem tot în rest (în Luxemburg, cu Belarus pe teren propriu şi în Albania, ultimul meci din preliminarii).

Bosnia depinde numai de ea

Dacă punctele scoase de bieloruşi ne pot deschide drumul spre Euro, în schimb orice victorie a Bosniei ne face misiunea aproape imposibilă. Mai mult, un parcurs perfect până la final al echipei lui Susici ar face inutilă chiar şi o serie de patru victorii ale „tricolorilor". „Românii sunt în continuare periculoşi, capabili să câştige toate cele patru m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia riscă să piardă 300 de milioane de lire sterline după un val de anulări ale călătoriilor turiştilor indieni / Turcia este de partea Pakistanului în disputa cu India

G4Media acum o ora
Turcia se confruntă cu un val de anulări din partea turiştilor indieni, pe fondul tensiunilor geopolitice dintre India şi Pakistan, şi al sprijinului declarat al Ankarei pentru Islamabad. Potrivit Economic Times, numărul anulărilor de zboruri şi vac

Xiaomi lansează un nou cip pentru smartphone-uri care rivalizează cu cele pentru dispozitivele Apple, la un preţ semnificativ mai mic

News.ro acum 2 ore
Gigantul chinez al tehnologiei Xiaomi îşi intensifică ofensiva împotriva Apple, lansând un smartphone cu un cip avansat, dar la un preţ considerabil mai accesibil, relatează CNBC. Noua serie de telefoane Xiaomi 15S Pro, echipată cu procesorul Xring

Țara în care oamenii se vor pensiona la 70 de ani. Este cea mai ridicată vârstă din Europa

HotNews acum 53 minute
Danemarca ar urma să aibă cea mai ridicată vârstă de pensionare din Europa, după ce Parlamentul a adoptat o lege prin care aceasta va fi crescută la 70 de ani până în 2040, relatează BBC, potrivit News.ro. Începând din 2006, Danemarca a legat vârsta

ULTIMA ORĂ Administrația Trump a interzis complet Universității Harvard să mai aibă studenți străini. Ce se întâmplă cu cei care îi urmează cursurile în prezent

HotNews acum 9 ore
Administrația Trump a revocat complet dreptul Universității Harvard de a înscrie studenți internaționali, într-o confruntare tot mai tensionată cu prestigioasa instituție din Ivy League. Mii de studenți străini deja înscriși sunt nevoiți acum fie să

Traian Băsescu consideră că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă „trebuie să răspundă în fața legii”

HotNews acum 13 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a acuzat guvernele conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu că au admnistrat bugetul public „în interesul clientelei politice şi în interes electoral, încălcând grav şi Legea Finanţelor Publice şi Legea Responsabil

Donald Trump primește încă o lovitură. Un judecător federal din Boston a suspendat desfiinţarea Departamentului american al Educaţiei

Adevarul acum 2 ore
Un judecător federal a suspendat joi un decret prin care Donald Trump vrea să desfiinţeze Departamentul Educaţiei, dar şi decizia de a-i reduce masiv personalul.

Nicușor Dan: „Va exista un reprezentant activ al președintelui în relația cu diaspora” / „Există niște piedici sistematice pe care oricine vrea să deschidă o afacere în România le întâmpină”

HotNews acum 12 ore
Președintele ales al României, Nicușor Dan, a salutat participarea numeroasă a românilor din străinătate la votul pentru alegerile prezidențiale „pentru că asta înseamnă că ei sunt conectați la lucrurile care se întâmplă în România” și a spus că „în

UPDATE - Două persoane au murit şi una a fost rănită, într-un accident rutier produs pe Centura de Nord a municipiului Craiova / Cum s-a produs accidentul

News.ro acum 11 ore
Două persoane au murit, joi seară, după ce o maşină şi o betonieră s-au ciocnit pe Centura de Nord a municipiului Craiova. UPDATE: IPJ Dolj a transmis primele date despre accident. ”Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au stabilit că un tână

VIDEO Ministrul Educației a semnat ordinul pentru „butonul roșu” în școli: „Este un mecanism de protecție”

HotNews acum 8 ore
Ministrul interimar al Educației, Daniel David, și-a prezentat raportul de activitate, joi, într-o intervenție live pe Facebook, și a anunțat cu această ocazie că astăzi a semnat ordinul de ministru pentru implementarea „butonului roșu” în școli. Or

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 23 mai, de la ora 20.00

Gandul acum 10 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnaliștii Ion Cristoiu și Cornel Nistorescu, analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii. Cu o combinație unică

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/31°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/14°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/27°
sâm.

12°/18°
dum.

10°/13°
lun.

9°/20°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/21°
dum.

14°/20°
lun.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/14°
dum.

7°/13°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/22°
sâm.

10°/14°
dum.

6°/19°
lun.

8°/18°