Agenţiile de rating nu sunt cu totul independente, iar uneori dau chiar dovadă de puţină parţialitate. Iată concluzia care se desprinde din numeroase analize apărute în ultimul timp în diverse publicaţii de specialitate, într-un moment când Agenţia Standard&Poor’s a intrat în colimatorul Departamentului american de Justiţie.

Numeroşi experţi subliniază acest lucru: agenţiile de rating sunt departe de a fi total independente, iar în cursul "anilor de prosperitate, atât Standard&Poor’s, cât şi celelalte, au făcut profituri record", după cum scrie New York Times.

Din această concluzie a publicaţiei americane rezultă pur şi simplu că faimoasele agenţii se află într-o logică de conflict de interese: ele dau note, pe de o parte, şi tot ele, pe de altă parte, câştigă de pe urma notelor acordate.

Poate că dacă Agenţia Standard&Poor’s nu ar fi "îndrăznit" să scadă nota americană, de la AAA la AA+, administraţia Obama n-ar fi lansat ancheta despre care vorbim.

Tot New York Times arată că anchetatorii sunt pe cale să descopere lucruri extrem de grave, pasibile de un proces civil şi susceptibile să întineze reputaţia Agenţiei Standard&Poor’s. Ea ar fi acordat note mult prea mari pentru cel puţin 12 "produse financiare" (credite ipotecare de fapt).

Pe de altă parte, agenţia, de teamă să nu-şi piardă anumite poziţii pe piaţa financiară n-ar fi ţinut cont sau ar fi făcut să dispară rapoarte tehnice denunţând "toxicitatea" respectivelor produse.

În materie de toxicitate, în orice caz, toate agenţiile de rating s-au păcălit (sau au închis ochii) la ora aşa-numitelor subprime, ceea a provocat furtuna financiară din 2007.

Sigur, această coincidenţă pare puţin stranie, faptul că Standard&Poor’s este anchetată exact după ce a scăzut nota de rating americană. Modul lor de operare trebuia să înceapă într-o bună zi să fie scrutat cu lupa, mai