La Judecătoria Oradea a avut loc iastăzi un nou termen în procesul interlopului orădean Iuliu Kiss. De această dată, au fost audiaţi martorii oculari ai accidentului rutier şi au fost admise probe în favoarea apărării. Ionuţ Manole, avocatul lui Kiss, se arată încrezător de felul în care decurge procesul.
În luna iunie a acestui an, orădeanul zis Paprika a provocat un accident rutier în care Adriana Jurcan şi-a pierdut viaţa, în timp ce sora sa geamănă Anca şi verişoara lor Mihaela au fost grav rănite.
Avocatul lui Iuliu Kiss a venit cu noi probe în apărarea clientului său. „Sunt probe esenţiale, mai ales cea privind recalcularea alcoolemiei lui Iuliu Kiss. La dosar nu există nicio probă privind alcoolemia din momentul impactului. Am trimis expertiza la Institutul din Timişoara, deoarece numai un expert se poate pronunţa în această privinţă. Parchetul a refuzat să ţină cont şi de expertiza celor de la Mercedes, firma producătoare a autoturismului. De altfel, nicio probă nu a stabilit viteza din timpul impactului", a spus Ionuţ Manole. Avocatul a prezentat şi unele planşe cu fotografii de pe strada unde s-a produs accidental, care arătau că indicatorul cedează trecere, la care Kiss nu a oprit, nu ar fi fost vizibil din cauza vegetaţiei.
„Pur şi simplu nu se vedea. A fost nevoie de producerea a două accidente grave pe strada Meşteşugarilor pentru ca cei de la Poliţia Rutieră să facă marcaje de oprire obligatorie pe carosabil şi mai apoi să monteze un indicator de stop", a susţinut avocatul apărării. „Până vineri vom vedea în ce fel se va soluţiona cererea de eliberare provizorie. De la începutul procesului penal, astăzi am crezut că Iuliu Kiss poate avea parte de un process echitabil la Oradea", a adăugat Manole.
În stare de şoc
De cealaltă parte, rudele celor două fete care au supravieţuit accidentului, spun că tinerele mai au nevoi