Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece români s-au înghesuit să cumpere un model de Ferrari care încă nu a fost lansat

Publicat in Curierul, marți 30 august 2011 ·

Forza Rossa a primit zece comenzi pentru Ferrari 458 Spider, model care va fi lansat abia peste două săptămâni

Cine spune că românii nu au bani se înşală. Zece români s-au înghesuit să cumpere un model de Ferrari care încă nu a fost lansat. Reprezentantul Ferrari în România, Forza Rossa, a primit comenzi pentru zece automobile Ferrari 458 Spider înainte de lansarea mondială a modelului, care va avea loc abia peste două săptămâni la Salonul Auto de la Frankfurt.

Livrarea unităţilor comandate va avea loc în vara anului viitor, potrivit unui comunicat emis de departamentul de comunicare al Forza Rossa. "Forza Rossa, reprezentantul oficial Ferrari în România, va primi, anul viitor, 12 automobile Ferrari 458 Spider, iar 10 din acestea au fost deja vândute încă din vara anului trecut, atunci când s-au făcut publice primele teste. Două unităţi mai sunt în prezent disponibile pentru clienţii interesaţi", se mai arată în comunicatul importatorului.

Noul 458 Spider se alătură modelului 458 Italia, lărgind astfel gama automobilelor Ferrari cu motor V8 amplasat central spate. Modelul oferă noi soluţii ingenioase, manevrabilitate şi performanţe în configuraţia decapotabilă. Automobilul este echipat cu un "hard top" retractabil, o inovaţie brevetată Ferrari care reprezintă o premieră mondială pentru un automobil sport din acest segment. Modelul 458 Spider va fi prezentat la ediţia din acest an a Frankfurt Motor Show, care va începe pe 15 septembrie.

Ferrari 458 Spider este propulsat de motorul V8 de 4.5 litri, cu injecţie directă şi aspirat normal. Motorul a fost desemnat International Engine of the Year (Motorul Anului în lume) în 2011 pentru excelenţă tehnologică în ceea ce priveşte reactivitatea, performanţa, economia de carburant şi rafinamentul. Puterea este transmisă la sol prin ingeniosul dublu-ambreiaj Ferrari tip F1 cu palete de schimbare a

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 35 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 38 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 49 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°