Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împreună, să păstrăm vie amintirea marelui poet român Adrian Păunescu

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 30 august 2011 ·

Doresc să le mulţumesc celor peste 2.000 de târgumureşeni care, în primele patru zile ale campaniei de strângere de semnături pentru amplasarea bustului marelui poet Adrian Păunescu în vecinătatea Bisericii Ortodoxe “Învierea Domnului” din Cartierul „Tudor Vladimirescu” şi pentru atribuirea numelui „Adrian Păunescu” Şcolii Generale numărul 2 din Târgu-Mureş şi-au arătat sprijinul pentru acest demers.

Dragi târgumureşeni proiectul va fi încununat de succes, şi împreună vom reuşi, până la urmă, să îi sensibilizăm pe aleşii locali din oraşul nostru care nu au dorit nici măcar să ia în discuţie această propunere.

În zilele trecute, din 23 august, data începerii campaniei, am întâlnit, alături de colegii mei, în Tudor, Dâmbu, Unirii, Mureşeni sau 7 Noiembrie oameni deosebiţi, gata să îşi ofere tot sprijinul pentru reuşita acestui proiect de suflet.

Astăzi, văzând atâţia târgumureşeni cu suflet mare sunt convins că şi la Târgu-Mureş poetul va fi pus la loc de cinste, aşa cum s-a reuşit la Alba Iulia sau Dorohoi. Haideţi să îl aşezăm şi la Târgu-Mureş acolo unde îi este locul. Din inimile noastre, alături de biserica şi şcoala noastră. Dintotdeauna şi nu întâmplător şcoala şi biserica au fost şi trebuie să rămână împreună. Ele sunt temelia unui neam. Pe ambele Adrian Păunescu le-a slujit.

Pentru că, din păcate, aleşii locali nu ne-au aprobat amplasarea unor puncte fixe în cartierele oraşului nostru, pentru strângerea de semnături, începând din această săptămână, tinerii voluntari implicaţi în această campanie vor merge din uşă în uşă pentru strângerea de semnături. Aceştia vor purta legitimaţii ale „Asociaţiei pentru Promovarea Drepturilor Omului Lider” (APDO Lider – n.r.) precum şi alte însemne de recunoaştere.

Aşa cum marele Om Adrian Păunescu ne-a primit şi pe noi târgumureşenii cu braţele deschise în sufletul său mare şi noi îi vom putea

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace din 2025 se ascunde de peste un an într-un loc secret

HotNews acum 28 minute
Maria Corina Machado, laureata din 2025 a Premiului Nobel pentru Pace, se ascunde într-o locație necunoscută din august 2024, după ce regimul președintelui Nicolas Maduro a declanșat o reprimare brutală a manifestațiilor împotriva opoziției și a man

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

VIDEO Viktor Orban, filmat în timp ce cântă într-un restaurant din Cluj-Napoca. „Noi nu plecăm de aici”

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar Viktor Orban a fost surprins, joi seară, într-un restaurant din Cluj-Napoca, în timp ce cânta un cântec maghiar, alături de mai multe persoane, relatează Cluj24. Orban a ajuns joi seară la Cluj-Napoca pentru a participa, vineri, la C

Cod galben de intensificări ale vântului la Constanța! Recomandările Primăriei

Ziua Constanta acum 2 ore
Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, în intervalul orar 09:00-18:00. În intervalul menționat, în Dobrogea, vântul va avea intensificări temporare cu viteze de 50...60 km/h și izolat 70 km/h. Local și temporar, intensificări ale vân

Armistiţiul din Fâșia Gaza a intrat în vigoare. Mii de palestinieni se îndreaptă spre nord

Adevarul acum 17 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, iar trupele s-au retras la liniile de desfăşurare convenite în planul de pace.

Pericol major în Filipine Cutremur de 7,6 și avertizare de tsunami. Recomandări pentru cetățenii români

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească pe teritoriul Republicii Filipine asupra faptului că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, un cutremur

Un bărbat a turnat benzină pe el și pe mașină într-o stație de carburanți din Timișoara

Mediafax acum o ora
Polițiștii Secției 4 Timișoara au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în incinta unei stații de alimentare situate pe bulevardul Republicii, o persoană ar fi turnat carburant, atât pe autoturism, cât și pe aceasta. Situația a fost o

ULTIMA ORĂ Donald Trump pune din nou tunurile pe Europa: Spania „ar trebui dată afară” din NATO – VIDEO

HotNews acum 12 ore
Președintele american Donald Trump a sugerat joi că Alianța Nord-Atlantică (NATO) ar trebui să ia în considerare excluderea Spaniei din rândurile sale, pe fondul unei dispute privind cheltuielile militare insuficiente ale acestei țări din Europa de

Cum este alimentată economia de război a Rusiei chiar de către aliaţii europeni ai Ucrainei. România, printre ei. Cu cât au crescut importurile de energie din Rusia

HotNews acum 2 ore
Mai multe ţări din UE înregistrează o creştere a importurilor de energie din Rusia în 2025, iar printre acestea se numără România, Franţa, Olanda şi Portugalia. În cazul României, este vorba de o creştere de 57%, arată o analiză Reuters, citată de N

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni: temperaturi și precipitații în limite normale

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie anunță, în prognoza valabilă pentru perioada 13 octombrie – 10 noiembrie, că valorile termice se vor situa, în general, în jurul mediilor multianuale, cu abateri ușoare de la normal, iar regimul pluviometric v

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

12°/19°
Iasi
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/15°
lun.

10°/12°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/16°
dum.

10°/16°
lun.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/13°
lun.

9°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/19°
dum.

11°/19°
lun.

9°/17°