Cei doi, tată şi fiu, s-au certat crunt iar conflictul dintre ei l-a băgat pe unul în spital şi pe celălalt în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Băiatul agresorului a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Poliţiştii au fost sesizaţi de conflictul dintre cei doi prin Sistemul Unic 112 de către un cetăţean din comuna Ogrezeni, satul Hobaia, care i-a avertizat despre un conflict lângă iazul din localitate.
Sâmbătă, cei doi, tată şi fiu, s-au luat la ceartă iar în urma conflictului, bărbatul, în vârstă de 67 ani, şi-a înjunghiat fiul.
Tânărul (30 ani) a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internat cu diagnosticul ,,afirmativ agresiune, plagă înjunghiată penetrantă hemitorace drept, plagă înjunghiată toracică anterior, plagă pulmonară transfixiantă lob mediu, hemotorax mediu, hematom lob mediu’’.
Tatăl său a fost dus în faţa magistraţilor Tribunalului Giurgiu care au emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 zile pentru tentativă de omor calificat.