Un elev ajuns în faţa examenului de bacalaureat nu înţelege cuvîntul "odinioară". Dacă ar fi fost unul şi numai unul între toţi absolvenţii de liceu dintr-un an, tot era de pomină. Erau mai mulţi, în aceeaşi clasă de examen! Cîţi ori mai fi fost prin alte săli, în toată ţara, nimeni nu ştie! Mica întîmplare îmi confirmă un diagnostic, care nu are nimic de-a face cu biata limbă română, ci cu istoria. Nu materia aceea anostă şi lipsită de orice importanţă din programele de învăţămînt, ci realitatea din clipele căreia este sedimentată Istoria: avem prima generaţie pentru care faptele trecutului, care contează pentru destinul României, nu mai există! Desigur, vina principală o poartă toţi cei pe mîna cărora a încăput educaţia şi formarea lor, de-alungul atîtor ani, de la impotenţii şi sfertodocţii politicii care au tot "reformat" învăţămîntul de vreo 40 de ani încoace, trecîndu-l dincolo de pragul falimentului, şi terminînd cu profesorii şi părinţii pentru care singurul lucru important din tot învăţămîntul a rămas foaia ştampilată numită diplomă, al cărei miraj a ajuns să ţină loc de tot şi de orice, fără să mai aibă nici o aceperire în efort şi "aur cenuşiu". Şi totuşi, Istoria este mai prezentă în viaţa naţiunilor şi a oamenilor acestui început de mileniu, prin implicaţiile ei, prin firele care leagă trecutul de viitor acum, mai mult decît oricînd.

Pentru că suntem în August am să iau un exemplu, la îndemînă! Un simplu şir de "date": 23 August 1939, 28 August 1940, 30 August 1940, 23 August 1944. Aţi auzit zilele acestea pe cineva vorbind despre ele în spaţiul public? Vreo manifestare academică de rezonanţă naţională care să spună ceva acestei generaţii care, se presupune, va conduce destinele Statului numit România, peste cel mult un deceniu? Ceva despre modul în care secvenţa aceasta din august marchează cele mai intime mişcări ale spaţiului politic, aici, la