Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima întâlnire la vârf între şefii Alpha şi Bancpost

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 31 august 2011 ·

Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank, şi Peter Weiss, preşedintele executiv al Bancpost, au avut luni-seară o primă întâlnire tête-à-tête în care au discutat neoficial implicaţiile locale ale fuziunii anunţate la Atena între băncile-mamă Alpha şi Eurobank. Cei doi nu au avut până acum ocazia să se cunoască prea bine.

Potrivit unor surse de pe piaţă, întâlnirea a avut loc la Hilton, la câteva ore după ce şefii din Grecia au ieşit în faţa presei pentru a da primele detalii privind înfiinţarea noii bănci cu active de 151 mld. euro, care va fi cel mai mare jucător din sistemul bancar elen. Până în prezent, nici Alpha, nici Bancpost nu au ieşit cu vreun mesaj privind fuziunea pe plan local. Şefii celor două bănci sunt în contact permanent cu Atena prin teleconferinţe. Orice informaţie este aşteptată cu sufletul la gură de cei 6.000 de angajaţi, interesul fiind mare şi de partea clienţilor.

Oprescu şi Weiss vor avea mult de lucrat împreună pentru a pune în aplicare cea mai mare fuziune bancară de pe piaţa locală. Numai unul dintre cei doi ar urma să conducă noua bancă, situată pe locul trei după active, însă nu este exclus ca Atena să trimită şef un bancher grec. Legal, fuziunea ar trebui să se încheie în decembrie, dar apoi urmează partea grea: unificarea unităţilor, pro­duselor şi serviciilor, precum şi a celor două culturi or­ga­nizaţionale. Alpha are o cultură organizaţională mai puternică, în timp ce la Bancpost sindicatul încă are un cuvânt greu.

Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank, şi Peter Weiss, preşedintele executiv al Bancpost, au avut luni-seară o primă întâlnire tête-à-tête în care au discutat neoficial implicaţiile locale ale fuziunii anunţate la Atena între băncile-mamă Alpha şi Eurobank. Cei doi nu au avut până acum ocazia să se cunoască prea bine.

Potrivit unor surse de pe piaţă, întâlnirea a av

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum o ora
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°