Micul orăşel de pe malul Bistriţei, aflat la 24 de kilometri de Bacău şi la 36 de Piatra-Neamţ, a cunoscut, cu siguranţă, şi vremuri mai bune. Dacă-l traversezi fără să te abaţi de la DN 15, poţi să crezi că-i un sat mai mărişor, care probabil că arăta la fel şi la 1800, pe vremea boierului Buhuş, naşul lui de botez. Dacă însă părăseşti şoseaua şi te-abaţi pe drumul ce urcă în dreapta, ajungi în centru şi te convingi definitiv că nu eşti la ţară.
De la 1457, când Ştefan cel Mare a câştigat o bătălie decisivă împotriva lui Petru Aron în localitatea Orbic, astăzi cartier al Buhuşiului, pe pământurile astea nu s-a mai întâmplat nimic. Orăşelul a ajuns la televizor pentru o zi-două, în urmă cu vreo lună, după moartea liderului organizaţiei de tineret a PDL în spitalul din oraş. Numai moartea sau scandalul l-ar fi putut scoate din anonimat...
La 9:00 de dimineaţă, angajaţii celor trei restaurante cu terasă din centru încă fac curăţenie. Se salută zâmbind cu aproape toţi cei care trec prin dreptul localurilor, deh, aici toată lumea se cunoaşte cu toată lumea. Nimeni nu se opreşte însă din drum. Oamenii se duc cu treburi fie prin piaţă, fie pe la vreun magazin. De aceea, când ne aşezăm la o masă, pentru cafea, chelnerul se lasă aşteptat. Ştie şi el că dimineaţa nu-i rost de ciubuc.
Centrul oraşului e, de fapt, o singură stradă, străjuită de pomi. "Ai băgat în a doua, s-a terminat centrul", râde un şofer. Pe vremuri, Buhuşiul era el însuşi un centru. Şi motorul care punea în funcţiune întreaga zonă, de la Bacău până la Piatra-Neamţ, era fabrica de postav din oraş. După 100 de ani de tradiţie şi continuitate, 20 de ani de democraţie mioritică au făcut-o bucăţi. "La 1885 a fost înfiinţată fabrica de un colonel care se numea Alcaz", povesteşte viceprimarul Vasile Zaharia. Peste 10.000 de muncitori lucrau în fabrică înainte de Revoluţie. "
