* o căruţă cu coviltir ca-n romanele lui Sadoveanu încurca, zilele trecute, traficul pe o şosea brăileană * omul cu hăţurile căra, la pas, o fărâmă din breasla lui pe cale de dispariţie

Drumul Naţional 2B Brăila-Buzău, într-o zi de sfârşit de august, însorită şi aproape caniculară. Maşinile gonesc pe asfaltul peticit şi denivelat, forţate de şoferii grăbiţi, chemaţi de treburi urgente sau doar de mania vitezei. În toată această grabă, apar din când în când căruţe încărcate cu baloţi de lucernă. Merg exasperant de încet, obturează vizibilitatea şi, bineînţeles, îi încurcă pe şoferi. Maşinile frânează, şoferii înjură printre dinţi, căruţaşii nu dau doi bani, cocoţaţi pe maldărul lor de lucernă. Caii nu se grăbesc. O secvenţă banală din traficul nostru de fiecare zi! Cu toate astea, căruţa lui ne-a atras atenţia: poate pentru că avea coviltir ca-n filmele western şi un câine legat cu sfoară, care se chinuia, gâfâind cu limba scoasă, să ţină pasul cu caii. Am depăşit, dar am văzut în oglinda retrovizoare că a tras pe dreapta, ieşind de pe şosea, lângă un canal de irigaţii. Ne-am întors, pentru a-l cunoaşte pe căruţaşul pe care ni-l închipuiam decupat din romanele lui Sadoveanu, când drumeţii se opreau pe la răscruci de drumuri, scoteau ceaunul de sub coviltir şi poposeau până isprăveau de mâncat mămăliga cât roata carului. Jurnalistic vorbind, am avut noroc: am dat peste un personaj pe cale de dispariţie, dintr-o breaslă deja uitată - vânzătorul ambulant de mături. Mături din nuiele de mesteacăn, bune de făcut curăţenie în ogrăzile ţărăneşti, dar folosite încă şi pe trotuarele Brăilei de firmele noastre de salubritate. Omul nu venea, însă, să vândă la oraş. Ţinta lui erau satele din Baltă - Măraşu, Ţăcău - fiindcă pe lângă mături mai avea în coviltir şi rame de barcă făcute de mâna lui. "Noi facem meseria asta din tată-n fiu. Mături facem, da' şi linguri facem