A-nceput să-mi fie frică să mai deschid televizorul. Nu de nunţile celebre (transmise în direct) mă tem, am şi antrenament, şi palmares în domeniul cumetriilor. Mă sperie, pur şi simplu, vectorii de imagine portocalii; mă rog, verzi, violet, roz bombon cu picăţele şi orice idee cromatică le-o mai trece strategilor prin cap până la alegeri. Până acum, era simplu: jos alianţa socialistă, opoziţia, sindicaliştii şi cu presa au întropat ţara şi au făcut toate furăciunile, jos comunismul şi statul nu trebuie să se mai ocupe de supravieţuirea cetăţenilor săi. Idei puţine, dar fixe, uşor de implementat, uşor de disecat. De le începutul săptămânii, mesajul s-a sofisiticat. Au apărut în prim-plan Gunoierul, Ultimul mohican şi Asistenta sexy. Iar eu sunt uşor bulversat...

Primul a intrat în scenă Gunoierul. Consilier al ministrului Sebastian Lăzăroiu, om cu spate profesional solid (postac pe forumuri, vânzător de uşi de garaj, ţinător al site-ului doctrinar "să moară pesediştii şi vecinii lor din bloc”, blogger de succes al cartierului său), numitul Axinte Mirel, promovat în aparatul de stat pentru inestimabilul interviu de campanie cu Traian Băsescu, a avut ghinionul să fie martor al unei sinucideri. Experienţă, trebuie să recunoaştem, terifiantă, care l-a făcut să reacţioneze aşa cum ar face-o orice om întreg la minte din generoasele rezerve ale aşezământului cultural Alexandru Obregia, cunoscut pe vremuri drept Spitalul 9. A început să posteze frenetic pe Net impresii de la măcel, opinând doct că toţi nenorociţii de sinucigaşi (în general nişte asistaţi social, de stânga, care sug sângele poporului muncitor) ar trebui să fie strânşi cu tomberonul. Activist serios, a optat şi pentru o firmă de salubritate de partid, întâmplător cea în fruntea căreia l-a proţăpit pe vremuri, o tempora, idolul său politic pe Cezar Preda, azi un soi de disident frecventabil prin forma