Bacalaureatul 2011 sesiunea august-septembrie a continuat miercuri, 31 august, cu proba scrisa obligatorie a profilului Matematica si Istorie. Examenul de Istorie a fost sustinut de absolventii de la profilurile umanist, artistic, pedagogic, educatie fizica si sport, teologic, iar examenul de Matematica de absolventii de la profilurile real, servicii, resurse naturale si protectia mediului, tehnic, pedagogic si militar.
Peste 78.000 de elevi s-au înscris pentru a susţine proba obligatorie a profilului – matematică sau istorie – în cadrul celei de a doua sesiuni a bacalaureatului 2011, programată miercuri, 31 august.
La primul subiect al probei la Istorie, elevii au primit două texte la prima vedere, unul care se referea la cnezatele româneşti din Oltenia din prima jumătate a secolului al XIII-lea, iar de-al doilea era legat de entităţile româneşti de la Sud de Carpaţi şi invazia mongolă din 1241. Pe baza acestora, elevii au trebuit să rezolve şapte cerinţe.
Ultima probă scrisă este programata vineri, 1 septembrie. Rezultatele vor fi afişate duminică, 4 septembrie. Va prezentăm subiectele si baremele la proba scrisa obligatorie a profilului Matematica si Istorie dela BACALAREAT 2011, sesiunea august septembrie:
Proba Ec Istorie Var 02
Proba E c Istorie Barem02
Proba Ec Matematica M1 Var 02
Proba Ec Matematica M1 Barem02
Proba Ec Matematica M2 Var 02
Proba Ec Matematica M2 Barem 02
Proba Ec Matematica M4 Var 02
Proba Ec Matematica M4 Barem 02
Bacalaureatul 2011 sesiunea august-septembrie a continuat miercuri, 31 august, cu proba scrisa obligatorie a profilului Matematica si Istorie. Examenul de Istorie a fost sustinut de absolventii de la profilurile umanist, artistic, pedagogic, educatie fizica si sport, teologic, iar examenul de Matematica de absolventii de la profilurile real, servicii, resurse natural