Numeroşi artişti şi jurnalişti au denunţat, printr-un comunicat de presă lansat recent, abuzul comis de ANAF privind plata retroactivă a TVA pe ultimii cinci ani, cu penalităţile aferente.
Semnatarii comunicatului, printre care Mircea Diaconu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Florin Chilian, Nicu Alifantis şi alte nume sonore ale culturii româneşti sau sferei media, consideră că nu ar trebui suspuşi plăţii unor taxe suplimentare, deoarece nu şi-au însuşit câştiguri financiare necuvenite. Grupul de semnatari a depus în prealabil o plângere la Guvern şi la Ministerul de Finanţe prin care solicită corectarea legii.
Potrivit unei estimării neoficiale, aproximativ 3.000 de artişti şi jurnalişti sunt obligaţi să plătească retroactiv, pe cinci ani, zeci sau chiar sute de mii de euro, sub formă de TVA şi penalităţi.
Muzicianul Florin Chilian a declarat, pentru spunesitu.ro: "Eu, unul, m-am săturat de netrebnicii ăştia şi n-am de gând să tac complice la ce se întâmpla cu voi, jurnaliştii, care aveţi tupeul să vă faceţi meseria şi aveţi "păreri", sau cu actorii. Cu fiecare întoarcere a capului de la problemele celuilalt, cu fiecare laşitate sau trădare de orice fel, ne îndepărtăm de definiţia noastră ca neam, cetăţeni sau naţie."
Intră aici pentru a citi declaraţia completă şi spune şi tu care crezi că va fi următorul pas în lupta împotriva artiştilor şi jurnaliştilor