Miercuri, elevii bihoreni care au picat la examenul obligatoriu al profilului din cadrul sesiunii de Bac din vară şi-au încercat iar norocul. Din cei 1.569 de elevi care s-au prezentat la examen, doar doi au fost daţi afară, pe motiv că au încercat să copieze.
Şi mai disciplinaţi au fost elevii care au dat examenul la limba maternă, 77 la număr. Niciunul dintre ei n-a fost eliminat.
Probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2011 continuă joi cu proba la alegere a profilului, ultima de altfel. Absolvenţii de liceu vor afla dacă de data aceasta au reuşit la examen duminică, tot atunci putând să şi depună contestaţii în cazul în care sunt nemulţumiţi de nota primită. Miercuri, elevii bihoreni care au picat la examenul obligatoriu al profilului din cadrul sesiunii de Bac din vară şi-au încercat iar norocul. Din cei 1.569 de elevi care s-au prezentat la examen, doar doi au fost daţi afară, pe motiv că au încercat să copieze.
Şi mai disciplinaţi au fost elevii care au dat examenul la limba maternă, 77 la număr. Niciunul dintre ei n-a fost eliminat.
Probele scrise din cadrul sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2011 continuă joi cu proba la alegere a profilului, ultima de altfel. Absolvenţii de liceu vor afla dacă de data aceasta au reuşit la examen duminică, tot atunci putând să şi depună contestaţii în cazul în care sunt nemulţumiţi de nota primită.