Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Simona Halep a reuşit victoria carierei la US Open

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 31 august 2011 ·

La distanţă de o zi de la victoria Alexandrei Dulgheru în faţa câştigătoarei de la Wimbledon, cehoaica Petra Kvitova, constănţeanca Simona Halep a obţinut cea mai improtantă victorie din carieră, învingând-o în turul inaugural al turneului de la US Open, pe deţinătoarea titlului de la Roland Garros.

La doar a doua prezenţă pe tabloul principal de la US Open, Simona Halep a reuşit primul succes la acest turneu, chiar în faţa unei favorite la câştigarea trofeului, chinezoaica Na Li. Constănţeanca nu s-a speriat de valoarea adversarei şi a reuşit un prim set perfect, dominând-o la toate capitolele pe asiatică. Astfel, după doar 33 de minute de joc, Halep câştiga primul set cu 6-2 şi deja se întrevedea cea de-a doua mare surpriză a turneului feminin de la Flushing Meadows, după victoria Alexandrei Dulgheru în faţa Petrei Kvitova. Eleva lui Firicel Tomai nu a slăbit ritmul nici în setul secund, reuşind un break chiar în debutul acestuia. Na Li recuperează handicapul cu un break câştigat la scorul de 4-2 şi egalează situaţia la game-uri după ce se impune şi pe serviciul său. La 5-5, Halep reuşeşte un nou break, decisiv pentru soarta partidei, constănţeanca câştigând setul al doilea cu 7-5 şi implicit meciul. Jucătoarea de doar 19 ani va juca în turul al doilea cu învingătoarea din partida Mathilde Johansson - Carla Suarez Navarro (Franţa/Spania). Tot ieri, Irina Begu a fost eliminată în runda inaugurală de italianca Robert Vinci, cap de serie numărul 18, cu 3-6, 4-6.

La distanţă de o zi de la victoria Alexandrei Dulgheru în faţa câştigătoarei de la Wimbledon, cehoaica Petra Kvitova, constănţeanca Simona Halep a obţinut cea mai improtantă victorie din carieră, învingând-o în turul inaugural al turneului de la US Open, pe deţinătoarea titlului de la Roland Garros.

La doar a doua prezenţă pe tabloul principal de la US Open, Simona Halep a reuşit primul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 3 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 32 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°