Nu e clar dacă luni, la Roşia Montană, preşedintele Băsescu a fost condus la plecare de fluierăturile admirative ale grupului de susţinători (raşi, tunşi, cu caschete noi şi cu tricouri portocalii), de cele ale contestatarilor sau de amândouă categoriile, într-un ghiveci de vară. Cert e că Băsescu s-a dus acolo spre a pune presiune pentru încheierea grabnică a contractului prin care Roşia Montană Gold Corporation să intre în posesia zăcămintelor de aur (300 tone), de argint (1600 tone) şi alte metale preţioase. Care ar urma să fie exploatate prin metode extrem de riscante, dezavuate de Parlamentul European. Asta, fără a mai insista asupra incomensurabilelor daune aduse patrimoniului arheologic şi mediului ambiant. Dar, mai ales, aspectul financiar al afacerii continuă să plutească într-o ceaţă densă. Dacă în privinţa avizului de mediu ministrul Laszlo Borbely joacă un şah cu final încă imprevizibil, asupra capitolului economic, chiar premierul Boc, care, de altfel, declarase de mult timp că nu e un fan al exploatării aşa cum se prefigura, şi-a exprimat şi deunăzi, suprinzător, opoziţia, apreciind că statul român ar fi net defavorizat.

Traian Băsescu se amestecă iarăşi într-o problemă de natură economică, deşi n-are nici o atribuţie constituţională în acest sens, ea fiind de apanajul strict al Executivului. Mai mult, chiar dacă nu a negat ideea că ar trebui revăzute cifrele precontractului, preşedintele forţează semnarea rapidă a acestuia, ceea ce ar duce la renegocieri pripite, superficiale. În plus, Băsescu uzează şi de false argumente, ca să nu le zic diversiuni sau de-a dreptul neadevăruri. Afacerea nu are nimic comun cu explozia preţului aurului, decât în măsura în care metalul “s-ar duce-n rezerva BNR”: e o minciună, aurul ar aparţine RMGC, iar BNR, care de altfel a şi comunicat că nu-i interesată, ar trebui să-l cumpere. Statului român i-ar reveni niş