Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fermierii cer interzicerea circulaţiei în câmp a căruţelor sau maşinilor pe timpul nopţii

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 31 august 2011 ·

* astfel, spun ei, s-ar mai diminua fenomenul furtului de porumb şi floarea-soarelui direct din câmp * măsura a fost aplicată şi în anii precedenţi, cu sprijinul primăriilor comunale, care au aplicat amenzi usturătoare celor găsiţi pe drumurile agricole pe timpul nopţii

Producătorii agricoli brăileni se plâng de faptul că, în această perioadă, hoţii dau iama în mod regulat în culturile de porumb şi nu mai pot face faţă fenomenului de furt.

De aceea, ei cer autorităţilor locale să dispună câteva măsuri menite să instituie o oarecare ordine în acest domeniu. Concret, Asociaţia Producătorilor Agricoli (APA) Brăila a solicitat Prefecturii şi Consiliului Judeţean să intervină pe lângă primăriile de comune să interzică pe timp de noapte circulaţia atelajelor hipo pe drumurile destinate exclusiv folosinţei agricultorilor. "APA Brăila îşi exprimă îngrijorarea faţă de escaladarea furturilor din culturile agricole. Acest fenomen este posibil în principal din cauza circulaţiei fără restricţii a atelajelor hipo, dar şi a unor mijloace mecanizate, ziua şi noaptea, fără justificare pe drumurile de exploatare din câmp. Majoritatea conductorilor acestor atelaje sunt însoţiţi de mai multe persoane şi atacă acolo unde găsesc condiţii pentru furt. Ei profită de faptul că agricultorii nu pot să-şi permită a instala pază zi şi noapte în fiecare parcelă cultivată, costurile fiind peste posibilităţile economice ale acestora", se arată într-o adresă a APA Brăila trimisă atât Prefecturii Judeţului cât şi Consiliului Judeţean. De asemenea, conducerea asociaţiei, prin preşedintele Costică Măcelaru, a explicat că un exemplar al adresei a fost transmis şi la Bucureşti, către Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR). În esenţă, solicitarea fermierilor este ca să se interzică circulaţia fără justificare temeinică a mijloacelor de transport şi a persoanelor pe drumur

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 47 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum o ora
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 2 ore
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 3 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°