”Sperăm să aderăm la spațiul Schengen anul viitor, pentru că am îndeplinit criteriile tehnice. Trebuie însă să contrabalansăm sensibiltățile și reținerile partenerilor europeni”, a declarat astăzi premierul Emil Boc, în cadrul Reuniunii anuale a diplomației române. Sursa: Codrin Prisecaru
UPDATE 14.34 Ministrul de externe Teodor Baconschi a declarat în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației că în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen, anul trecut România a fost prinsă în “chingile complexității politice și diplomatice europene”. El a explicat că demersurile tehnice ale României au fost complicate de chestiunea Mecanismului de Verificare și Cooperare, de problema minorității rome, la nivel național și european, sau de evoluțiile de la granițele UE, traduse într-o presiune migratorie ridicată.
“E timpul să fim mai insistenți și mai puțin defensivi, pentru a întoarce complexitatea politicii europene în favoarea noastră”, susține Baconschi.
Reformele în domeniul justiței, lupta împotriva corupției sunt ireversibile, iar rezultatele o dovedesc, a mai spus ministrul. El s-a declarat mulțumit și de relansarea sau consolidarea relațiilor cu o serie de țări precum Germania,Mara Britanie, Italia și Franța, dar nemulțumit de ce s-a făcut până acum pentru parteneriatele strategice în plan European.
În discursul său, șeful guvernului le-a spus diplomaților că 2012 va fi un an cu ”multiple provocări în plan european”. Boc a enumerat în acest context finalizarea aderării României la Schengen, gestionarea problematicii legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție, dar și negocierile asupra perspecitvei financiare 2014-2020, implementarea strategiei Dunării, menținerea interesului UE pentru vecinătatea estică și problematica susbsumată regiunii extinse a Mării Negre.
"E recunoscut faptul că România a îndeplinit c