Publicaţia va apărea sâmbătă la chioşcurile de ziare. „Weekend Adevărul“ vă răspunde, în patru pagini speciale, la întrebarea „Ce s-a ales de lupta pentru pace în România?“ şi vă prezintă un interviu inedit cu tânărul actor Marius Manole.
O radiografie a păcii made in România, istoria măririi şi decăderii unui ideal confiscat de Partidul Comunist şi îngropat de viu în democraţie. Aceasta este tema secţiunii Special din această săptămână.
Istoricii Zoe Petre şi Stelian Tănase povestesc despre cum a ajuns cuvântul „pace" să urmeze numele propriu al Tovarăşului şi despre cum această temă nu a scăpat de controlul puterii, ca multe altele. În plus, reporterii „Weekend Adevărul" au făcut o vizită la sediul „Asociaţiei Culturale pentru Pace", o magazie de pe strada Vasile Lascăr, ultimul front al luptei pentru pace din România, unde lucrează pentru pace în lume septuagenarul Vasile Lupu şi octogenarul Pantazi Cristea.
Poveşti despre George Enescu
Marius Manole, actorul despre care Ion Caramitru spune că poate umple singur sălile, a vorbit despre cum şi de ce a ajuns la teatru, despre relaţia sa cu arta - teatrul şi baletul -, dar şi despre cea cu familia. „Părinţii niciodată nu mi-au spus: «Suntem mândri de tine!»", declară Marius Manole în interviul pe care îl veţi putea citi în paginile secţiunii Literar&artistic din „Weekend Adevărul".
Şi pentru că în România e în plină desfăşurare Festivalul Internaţional George Enescu, veţi găsi povestea marelui compozitor. Veţi afla detalii inedite despre minunea de băiat care a venit pe lume după ce ai lui înmormântaseră şapte copii, muzicianul care şi-a început cariera la doar 5 ani.