George Ivaşcu este un actor care are grijă de un teatru. În cazul lui, directorul pragmatic n-a reuşit să-l învingă pe actorul visător. Actorul George Ivaşcu, director al teatrului Metropolis, vorbeşte despre lucrurile din faţa şi din spatele cortinei, despre artă şi despre viaţa de familie.

„Adevărul": Când şi cum v-aţi hotărât să deveniţi actor?

George Ivaşcu: M-am hotărât destul de devreme, la 14 ani. Am fost la un spectacol la Teatrul Bulandra, în regia lui Alexandru Tocilescu, „Tartuffe şi Cabala Bigoţilor", am fost foarte impresionat de jocul lui Octavian Cotescu şi al lui Florian Pittiş. Atunci am zis: „Asta trebuie să fac". Marele secret e că s-a îmbinat foarte bine cu felul meu de a fi: eu am fost un copil căruia nu i-au plăcut jucăriile, nu am avut jucării, sau am avut, dar nu erau esenţiale pentru viaţa mea. Îmi plăceau mai mult jocurile, iar chestiunea asta a venit exact pe fondul „ce frumos e să ai şansa să te joci toată viaţa". Atunci m-am hotărât şi de atunci nu m-am mai lăsat nicio secundă.

Mai ţineţi minte care a fost prima piesă de teatru pe care aţi văzut-o?

Nu ştiu în secunda asta. Erau spectacole la „Teatrul de comedie", asta îmi amintesc foarte bine: „Preşul", „Turnul de fildeş", „Capcană pentru un bărbat singur". Am văzut toate spectacolele de la „Teatrul de Comedie" şi, ca un paradox, ca arc de timp, primul teatru în care am fost angajat după ce-am terminat facultatea a fost Teatrul de Comedie. Al doilea teatru în care am fost angajat, după Teatrul de Comedie a fost teatrul „Bulandra".

Cum a fost liceul?

Liceul a fost destul de simpatic pentru că eram campionul farselor. V-am zis că mie îmi plăceau jocurile, şi atunci eram cel care iniţia tot felul de jocuri, şi pe calea asta le mulţumesc profesoarelor de atunci pentru că mi-au acordat un sprijin, au crezut mult în mine, mai ales profesoara de română.