Nici şpaga nu mai e ce-a fost odată!

O îndeletnicire individualistă. S-a perfecţionat şi s-a tehnologizat. A devenit un business care se desfăşoară după un plan de afaceri cu reguli bine stabilite. Şi de care nu este străin nici Executivul, sau membrii marcanţi ai acestuia.

Pentru ca lucrurile să nu rămână la voia întâmplării cabinetul Tăriceanu a creat două centre de profit: Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi Fondul Proprietatea. Ambele strâns legate de una dintre preocupările de căpătâi ale liberalilor: reparaţia "nedreptăţilor"comise de regimul comunist, faţă de care precedentele guvernării nu manifestaseră vreo râvnă deosebită, cu excepţia, poate, a acţiunilor întreprinse de ministrul cederist al Justiţiei, Stoica, prin propriul cabinet de avocatură. Cele două insituţii aveau, la suprafaţă, rolul de a îndrepta o stare de lucruri care trenase, iar pe de alta de a finanţa partidul prin contribuţiile recunoscătoare ale beneficiarilor. Pe filiera respectivă a fost pusă la treabă o adevărată industrie a retrocedărilor ce a funcţionat prin etape intermediare: tribunale şi primării! Finalul fericit se petrece la ANRP unde, după ce dosarele erau studiate cu atenţie se dădea fişa galbenă ce-l introducea pe petent la coada de la casierie.

Arestarea vicepreşedintelui ANRP Remus Baciu face oarecare lumină în mecanismul de funcţionare a instituţiei şpăgii. Cine dorea să-şi încaseze banii, cotiza 15% din sumă. Au fost depistaţi câţiva dintre cei care au acceptat târgul. Logica mă îndeamnă să cred că majoritatea celor care au încasat sumele revendicate, au cotizat - altminteri ar fi îngroşat rândurile celor aflaţi în aşteptare: peste 1600 de dosare cu fişă "galbenă". Tot logica mă îndeamnă să cred că dl. Baciu păstra pentru sine doar o parte din şpaga pretinsă -restul urmând a fi împărţit pe trepte ierarhice sau de int