Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jandarmii au simţit efectele crizei financiare

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 31 august 2011 ·

Potrivit bilanţului prezentat de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, în primele şapte luni ale anului în curs jandarmii mureşeni au executat 2064 de misiuni de menţinere a ordinii publice, soldate cu sancţiuni cu avertisment scris, autori reţinuţi, peste 190 de infracţiuni constatate, atât individual cât şi în colaborare cu poliţia, urmăriţi naţionali prinşi, 625 de amenzi aplicate în cuantum de 220.400 lei.

Totuşi, pe primele şapte luni ale anului activitatea jandarmilor a fost mult îngreunată de neajunsurile financiare cu care se confruntă, mai ales pentru achiziţionarea dotărilor necesare. “Am întâmpinat şi o serie de neajunsuri care nu au afectat în mod deosebit modul de îndeplinire a acţiunilor, dar care şi-au pus amprenta asupra activităţii desfăşurate de către efectivele inspectoratului şi aici mă refer la materialele de intervenţie care au uzura tehnică destul de avansată pe care le folosesc efectivele în activităţile zilnice de patrulare şi de intervenţie, mobilitatea puţin îngreunată din cauza tehnicii de intervenţie şi mă refer aici la mijloace de transport. Avem o dotare de 30% dar sperăm să fim ajutaţi în continuare, însă efectele crizei financiare şi-a pus amprenta şi asupra Inspectoratului Judeţean de Jandarmi”, a declarat colonel Iulius Cenean, împuternicit inspector şef al IJJ Mureş.

Potrivit bilanţului prezentat de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş, în primele şapte luni ale anului în curs jandarmii mureşeni au executat 2064 de misiuni de menţinere a ordinii publice, soldate cu sancţiuni cu avertisment scris, autori reţinuţi, peste 190 de infracţiuni constatate, atât individual cât şi în colaborare cu poliţia, urmăriţi naţionali prinşi, 625 de amenzi aplicate în cuantum de 220.400 lei.

Totuşi, pe primele şapte luni ale anului activitatea jandarmilor a fost mult îngreunată de neajun

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 28 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 59 minute
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 50 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 21 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°