Mai mulţi reprezentanţi ai Mişcării pentru Integrarea Spirituală în Absolut (MISA), păstorită în continuare de Gregorian Bivolaru, aflat în azil în Suedia, au deschis o „sucursală" într-un orăşel retras din Argentina, potrivit publicaţiei online lavoz.com. Locuitorii au depus plângeri la primărie împotriva activităţilor grupului, care a ocupat abuziv un camping din orăşelul Capilla del Monte, provincia Cordoba, cu intenţia de a filma un video de promovare a mişcării.
Jurnaliştii publicaţiei argentiniene - care numesc practicile MISA „porno-yoga" - au intervievat persoane care au participat, pentru o scurtă perioadă de timp, la activităţile grupului. Unul dintre ei, numit Raul în articol, a povestit cum, la prima vedere, membrii grupului par persoane normale, care cred într-o viaţă sănătoasă, care nu beau şi nu fumează. Raul nu a fost la fel de încântat de viaţa liniştită promisă de MISA atunci când a văzut că aceştia practicau sexul în grup şi că îi îndoctrinau pe nou-veniţi cu tot felul de teorii ale conspiraţiei.
„Mulţi n-aveau inimă, erau cruzi. Încercau să te dezbare de toate credinţele tale", spune Raul şi redă cazul unei fete din Buenos Aires care avea cancer şi care ar fi fost convinsă de membrii grupării să nu se opereze. „În scurt timp a făcut metastază. Se bagă în viaţa ta şi ajung să-ţi dicteze ce poţi şi ce nu poţi face", spune Raul.
Reprezentanţii sucursalei din Capilla del Monte au respins astfel de acuzaţii şi au spus că participarea la activităţile MISA are la bază voluntariatul şi că principala preocupare a grupului este practica de yoga. Confederaţia de Yoga din Argentina nu recunoaşte însă grupul MISA, potrivit publicaţiei lavoz.com.
Reprezentanţei MISA din Bucureşti - aflaţi la Costineşti în tabăra anuală de yoga - nu au putut fi contactaţi până la închiderea ediţiei.
Mai mulţi reprezentanţi ai Mişcării pentru Integra