Cifrele raportate de Piraeus Bank Romania pentru primul semestru indica o scadere de 28% a profitului brut pana la 43,7 mil. Lei (10,45 mil. Euro) conform standardelor romanesti de contabilitate, in timp ce valoarea rezultatului net obtinut de subsidiara locala a grupului bancar elen nu a fost facuta publica.
“Desi in scadere moderata fata de aceeasi perioada a lui 2010, de 28%, acest rezultat ne plaseaza in randul bancilor care s-au mentinut pe profit in ciuda contextului economic negativ generat de criza”, a comentat Catalin Parvu, directorul general al Piraeus Bank Romania.
Activele bancii au inregistrat un avans de 1% pana la 8,9 mld. Lei (2,1 mld. Euro). Ritmul de incetinire al activitatii bancare care apropie Piraeus de un nivel de stagnare fata de jumatatea anului trecut este confirmat si de volumul total al creditelor, care s-a mentinut in jurul a 6,7 mld. Lei (1,58 mld. Euro). Lucrurile stau cel mai prost cum era de asteptat pe segmentul creditelor de retail, adica a imprumuturilor catre populatie, unde portofoliul a scazut cu 8% fata de 30 iunie 2010. Trendul de repornire a creditarii pe segmentul finantarilor pentru companii este confirmat si de bancherii de la Piraeus, care au raportat un avans puternic, de 71% in ultimul an a portofoliului de corporate pana la 676,2 mil. Lei (circa 160 mil.euro). Pe segmentul creditelor pentru IMM-uri, rata de crestere este de 9% pana la nivelul de 864 mil. Lei (204 mil. Euro).
Pe zona de economisire, bancherii de la Piraeus au inregistrat un salt de 8% in ultimul an, valoarea depozitelor atrase de la clienti ajungand la 5 mld. Lei (1,18 mld. Euro).
Indicele de solvabilitate al subsidiarei locale a grecilor se mentine la un nivel de 16,5%, in conditiile in care pragul minim cerut de banca centrala se situeaza la 10%.
Pe piata bancara, cu putine exceptii, bancile au rapor