O bătrână a supravieţuit după ce a fost operată de cancer la sân cu puţin timp înainte de a împlini 100 de ani. Ea a devenit cea mai bătrână femeie din Marea Britanie care a suportat vreodată o astfel de operaţie, conform Daily Mail.
Dorothy Afflek a fost diagnosticată vara trecută cu această boală. Din cauza vârstei, ea a suportat o operaţie de două ore sub anestezie locală, însă chirurgul ei, Pardeep Arora, a fost încrezător în şansele de reuşită şi a dat undă verde pentru începerea intervenţiei chirurgicale.
"Când am aflat că am cancer, am fost înspăimântată. Nu-mi venea să cred. Însă dl Arora a fost extraordinar", a declarat bătrâna.
Chirurgul foarte experimentat care a realizat operaţia s-a declarat foarte mulţumit de modul în care pacienta şi-a revenit după intervenţia chirurgicală, iar decizia de a o opera nu a fost una uşoară.
Bătrâna s-a recuperat în totalitate şi a oferit o petrecere pentru a sărbători împlinirea vârstei de 100 de ani alături de familie, prieteni şi vecini.

Băt