Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au parcurs munţii Carpaţi, într-o lună, pe bicicletă!

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 31 august 2011 ·

Doi braşoveni pasionaţi de mountain bike au vrut să descopere cele mai bune trasee din munţii Carpaţi, pentru sportul pe care-l practică. Din acest motiv au parcurs 1.700 km pe trasee montane, au dormit sub cerul liber şi au cunoscut oameni ospitalieri, care i-au primit în casă şi i-au cinstit.

Bogdan Florescu şi Dan Spulber sunt doi pasionaţi de mountain bike. Primul se ocupă de hărţi, iar prin meseria sa se plimbă mult prin bicicleta prin natură. Al doilea este tour-operator montan, deci, pentru el, montainbiking-ul face parte din viaţa de zi cu zi. Acum un an, cei doi s-au hotărât să facă un circuit prin munţii Carpaţi. Astfel că s-au pregătit, iar pe 27 iulie au plecat la drum. „Traseul a măsurat 1.700 km, cu 50.000 de metri diferenţă de nivel cumulată, iar cea mai grea zi a fost cea din Iezer-păpuşa când, datorită hărţilor, am coborât pe o râpă unde nu exista nici o potecă, dar pe hartă apărea, şi ne-a luat o zi să ieşim din râpă cu bagaje”, îşi aminteşte Bogdan Florescu.

Colegul de suferinţă priveşte partea plină a paharului. „E o provocare: o distanţă destul de lungă, trasee frumoase, coborâri, oameni interesanţi la ţară, mai puţin la oraş, locuri foarte sălbatice chiar nu ştiam că există”, ne spune Dan Spulber.

Drumul n-a fost lipsit de peripeţii. „Cel mai plăcut mi-a plăcut în Bicaz, când am fost pur şi simplu răpiţi într-un sat de localnici şi cinstit cu de toate”, ne spune amuzat Bogdan Florescu. Mountain-bikingul a luat mare amploare în ultimii ani, tocmai de aceea este nevoie de trasee noi, iar munţii noştri oferă multe posibilităţi. „Începând de acum 3-4 ani a fost ca o explozie în mountain bike puteai observa când mergeai la concursuri, 50, 60 de persoane. Acum sunt peste 1.000 de persoane”, precizează Spulber.

Un proiect de 1 milion de euro

Pe lângă plăcerea de a străbate noi trasee, cei doi au în plan un

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 36 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum o ora
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Finlanda propune o variantă pentru a stopa Rusia: "O parte a acordului să stipuleze că dacă încalcă încetarea focului Ucraina să devină automat membră a NATO"

Ziare.com acum 28 minute
Președintele finlandez Alexander Stubb a propus ca Ucraina să devină automat membră a NATO în cazul în care Rusia va încălca un acord de încetare a focului, reluând sugestia făcută de un senator american apropiat de președintele Donald Trump. Trump,

Vance: Cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca SUA să fie lăsate să câştige bani în Ucraina, nişte garanţii de securitate mai bune decât ”20.000 de militari ai vreunei ţări care n-au mai fost la război de 30 sau 40 de ani”

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele american J. D. Vance anunţă că cel mai bun mijloc de a împiedica o nouă invazie a Rusiei este ca americanii să fie lăsaţi să câştige bani în Ucraina. ”Dacă vreţi garanţii de securitate adevărate, dacă vreţi cu adevărat să vă asigura

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Georgescu lovește din nou, spune că România nu are nevoie de fondurile UE: „Eu și poporul român îl avem pe cel mai puternic, pe Dumnezeu, despre asta vorbim, nu ne interesează”

Ziare.com acum 46 minute
Candidatul pro-rus la președinție, Călin Georgescu, a declarat într-un interviu acordat jurnalistei Natalia Morari din Republica Moldova că România nu are nevoie de fondurile oferite de Uniunea Europeană, comentând o situație ipotetică în care UE va

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 27 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°