„Cultura este un aliment spiritual”, spune Ioan Holender, directorul onorific al Festivalului George Enescu. Din postura sa, nu numai ca fost director al operei din Viena, ci şi ca muzicolog şi om de artă, are dreptate. Şi ca orice aliment spiritual, europenii ar trebui să aibă nu dreptul ci posibilitatea de a-l consuma atît de des cît se poate, atît de rapid pe cît doresc.

DE ACELASI AUTOR Obiectivitatea, o dictatură a bunului-gust (II) EU, JO, UE & Compania Statul român este încă tînăr. Şi neliniştit Quo vadis România?De aceea, dacă aş fi un agent de turism, dacă m-aş numi Fnac sau Virgin, sau orice cît de mic comitet de întreprindere – toate organisme sau instituţii care se ocupă, cel puţin în Franţa, cu comercializarea biletelor de intrare la spectacole – aş inaugura ad-hoc un traseu rapid Paris-Bucureşti. Londra-Bucureşti. Berlin-Bucureşti. Bruxelles-Bucureşti... La ora la care secolul 21 ne permite să fim oriunde în Europa n cel mult cinci ore, ar trebui să fie posibil să vreau şi să pot merge mîine seară, 1 septembrie, la gala de deschidere a Festivalului George Enescu, la Bucureşti. Ar trebui să mi se propună la pachet fie un abonament, fie un voiaj care să includă transportul la aeroport, călătoria, transferul via trenului rapid de la Otopeni la Gara de Nord, cu un loc privilegiat la concert. Cu un drum retur spre Paris nu chiar imediat, ci după o cină de ce nu la Bistro Atheneu. Stropită, cum zic francezii, cu un Prinţ Matei. Vise, vise...

Aceasta ar trebui însă să fie Europa noastră. O posibilitate. Nu doar vise şi aşteptări.

Între timp, valsînd în continuare spre o Europă care nu este încă terminată, îi invidiez pe bucureştenii şi străinii care vor fi acolo timp de 25 de zile. Pe cei care o vor asculta pe Hélène Grimaud, îl vor vedea dirijînd pe Zubin Mehta, vor petrece nopţi celeste la concertele nocturne de la Ateneul Român, şi ah,