Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reporterul CANCAN TV Marius Niţă a fost desemnat frumuseţea masculină No 1 în jurnalism! "Creti" le-a dat pe spate pe juratele de la "Mister Presa 2011"

Publicat in Cancan, miercuri 31 august 2011 ·

Pentru prima dată, jurnaliştii-concurenţi au inversat rolurile cu vedetele sau manechinele autohtone. Sub presiunea emoţiilor, ei s-au aflat pentru prima oară în lumina reflectoarelor şi au fost luaţi la întrebări de membrii juriului, respectiv de cântăreaţa Sophia, prezentatoarea "Observatorului" de la Antena 1 Octavia Geamănu şi solista Diana Bişnicu. Pentru a se asigura că jurizarea este corectă, gazda evenimentului, Adina Buzatu, a "supravegheat" desfăşurarea concursului, asigurând totodată şi ţinutele jurnaliştilor.

Într-un final, juriul a anunţat numele celor doi câştigători, titlul de "Mister Presa" fiind adjudecat de Marius Niţă, reporterul de la CANCAN TV. Acesta a fost considerat "frumuseţea masculină" No 1, în timp ce titlul de "Miss" i-a revenit unei colege din presa scrisă.

Pentru prima dată, jurnaliştii-concurenţi au inversat rolurile cu vedetele sau manechinele autohtone. Sub presiunea emoţiilor, ei s-au aflat pentru prima oară în lumina reflectoarelor şi au fost luaţi la întrebări de membrii juriului, respectiv de cântăreaţa Sophia, prezentatoarea "Observatorului" de la Antena 1 Octavia Geamănu şi solista Diana Bişnicu. Pentru a se asigura că jurizarea este corectă, gazda evenimentului, Adina Buzatu, a "supravegheat" desfăşurarea concursului, asigurând totodată şi ţinutele jurnaliştilor.

Într-un final, juriul a anunţat numele celor doi câştigători, titlul de "Mister Presa" fiind adjudecat de Marius Niţă, reporterul de la CANCAN TV. Acesta a fost considerat "frumuseţea masculină" No 1, în timp ce titlul de "Miss" i-a revenit unei colege din presa scrisă.

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 32 minute
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Alegeri prezidenţiale 2024.Votul în Diaspora: Peste 52.000 de români au votat deja

Mediafax acum 40 minute
Până în prezent au votat pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale 52.339 de persoane. 48.217 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă. În Marea Britanie au votat 8.425 de persoane, în Republica Moldova 7.497, iar

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

S-a încheiat campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2024

Ziua Constanta acum o ora
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00. Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a încheiat sâmbătă dimineaţa, la ora 7.00, potrivit Agerpres. Aleger

Infotrafic: Carosabil acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din ţară / Județele în care a nins peste noapte

G4Media acum 3 ore
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a informat, sâmbătă, că la ora 7,00 erau semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cara

Formula 1: George Russell va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas

News.ro acum o ora
Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca din pole position la Grand Prix-ul de la Las Vegas, după calificările de sâmbătă dimineaţă. Russell, aflat la al patrulea pole position al carierei, va fi urmat de spaniolul Carlos Sainz, de la Fer

Străzi acoperite pe alocuri cu zăpadă, în mai multe judeţe

Mediafax acum o ora
„Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (07.00), sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind pe alocuri acoperit cu zăpadă, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Bihor

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în Florida

News.ro acum 19 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în Florida, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei Atlantice, citată de Reuters. „Ei au discutat o serie de probleme de securitate globală

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 2 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-4°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°