Preşedintele Traian Băsescu l-a primit miercuri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe Marele Rabin Menachem Hacohen în cadrul unei vizite de rămas bun la finalul mandatului de Mare Rabin al comunităţilor evreieşti din România, funcţie pe care acesta a deţinut-o începând cu anul 1997.
“Un rabin este tot timpul la comandă”, i-a spus Traian Băsescu, în debutul întâlnirii, Marelui Rabin. Marele Rabin Menachem Hacohen a adăugat că a fost şi el pe mare, în calitate de capelan, dar a remarcat că “mult mai greu este să fii pe marea politicii”. “Avem o înţelegere mult mai corectă a realităţilor ca marinari”, a replicat şeful statului, potrivit Agerpres.
Cei doi şi-au amintit că s-au cunoscut într-o vizită la Auschwitz. Marele Rabin a spus că este posibil să revină în România în luna octombrie a acestui an. La primirea de la Palatul Cotroceni a participat, printre alţii, şi deputatul Aurel Vainer, preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit miercuri dimineaţă, la Palatul Cotroceni, pe Marele Rabin Menachem Hacohen în cadrul unei vizite de rămas bun la finalul mandatului de Mare Rabin al comunităţilor evreieşti din România, funcţie pe care acesta a deţinut-o începând cu anul 1997.
“Un rabin este tot timpul la comandă”, i-a spus Traian Băsescu, în debutul întâlnirii, Marelui Rabin. Marele Rabin Menachem Hacohen a adăugat că a fost şi el pe mare, în calitate de capelan, dar a remarcat că “mult mai greu este să fii pe marea politicii”. “Avem o înţelegere mult mai corectă a realităţilor ca marinari”, a replicat şeful statului, potrivit Agerpres.
Cei doi şi-au amintit că s-au cunoscut într-o vizită la Auschwitz. Marele Rabin a spus că este posibil să revină în România în luna octombrie a acestui an. La primirea de la Palatul Cotroceni a participat, printre alţii, şi deputatul Aurel Vainer, preşedint