Drama din ultimul an a portarului Milos Buchta (31 de ani) s-a încheiat fericit. Slovacul a ratat meciurile din Europa League şi a pierdut tricoul de titular din pricina unei greşeli medicale, dar are şanse să joace în Champions League cu Oţelul, unde a fost împrumutat un an.
Campioana surprinde în ultimele zile din perioada de transferuri. Dorinel Munteanu a decis să împrumute un portar care n-a mai jucat din prima etapă a campionatului trecut şi la care Gaz Metan a decis să renunţe pentru moment: Milos Buchta. "Ne-am înţeles cu Oţelul pentru împrumutul lui Buchta pe un sezon. Noi avem doi portari buni, iar Milos are nevoie de jocuri", a confirmat ieri pentru ProSport preşedintele ardelenilor, Ioan Horoba.
Infectat într-un spital din Bucureşti!
Buchta era un goalkeeper cu cotă în sezonul 2009-2010, când a fost dorit şi de Dinamo, dar în ultimul an a trăit o adevărată dramă. O accidentare după prima etapă din sezonul trecut i-a adus un an de coşmar. Slovacul s-a operat imediat la Bucureşti la ligamentul patelar al genunchiului, lucru care avea să-l regrete. Trebuia să stea şase luni pe tuşă, dar a contractat o infecţie care nu i-a permis vindecarea. Doctorii l-au lăsat însă să revină la antrenamente şi accidentarea a recidivat imediat. "M-a supărat faptul că nimeni nu a venit să îşi ceară scuze pentru ce s-a întâmplat după operaţia de la Bucureşti. S-ar fi putut oferi măcar să îmi refacă operaţia. Până la urmă m-am operat în Slovacia, în aprilie, dar am pierdut foarte mult timp. Regret că n-am mers de la început acolo", e povestea tristă a lui Buchta, care are şansa de a renaşte în Ligă, contra lui Manchester, Benfica şi Basel.
520 de minutea reuşit să reziste Buchta fără gol primit în campionatul Slovaciei
360 de minuteeste recordul de invincibilitate al lui Buchta în Liga I
13 luni şi patru zileau trecut de la ultimul