Ce bine ar fi să avem un sertar cu vinovaţi şi vinovăţii! Întotdeauna am avea pe cine să cadă măgăreaţa. Am fi salvaţi.
Obişnuinţa de a învinovăţi pe altcineva pentru toate relele e tare veche. Pare de la sine înţeles că noi nu putem greşi, că noi nu putem fi răi, nesătui, egoişti, nedrepţi. Noi suntem elita, floarea cea vestită, cununa de spice şi raze a umanităţii. Ce păcat că nu suntem singuri pe lume. Lumea ar fi mai frumoasă! Apoi descoperim că şi „noi" e prea mult. Întotdeauna un venetic din grupul „nostru" îşi va dovedi apartenenţa la o mişcare, o conjuraţie, ori un complot menit să ne altereze modul de viaţă şi pacea interioară. După o profundă reflecţie, cel mai bine ar fi să fim, fiecare în parte şi toţi deopotrivă, singuri pe o insulă, privind cu încredere către viitor. Deşi îmi pare că nici atunci nu am fi siguri de rezultat. Va interveni întotdeauna cineva care să ne strice planurile. De ce atâta rea-voinţă? De ce asemenea conjuraţie a ticăloşilor şi conspiraţie a lichelelor? De unde vin specimenele, indivizii, neoamenii ăştia? Şi încotro se duc?
Sper că, dincolo de zâmbetul cititorului, sper să fac şi un apel la memoria sa, dacă Domnia Sa ţine minte discursul puterii dintotdeauna. Acum şaizeci de ani, chiaburii, moşierii şi elementele declasate făceau răul suprem României Populare. În urmă cu treizeci, hârciogii, imperialiştii şi paraziţii. În 1990, golanii, liberalii şi ţărăniştii, la toartă cu legionarii înveşmântaţi în flamura verde voiau să fure poporului cuceririle revoluţiei. Apoi, pe rând, mecanicii de locomotivă, brutarii (da, aţi uitat greva brutarilor, lacomi îmbuibaţi cu făinuri?) şi, din 2008 încoace, într-un carusel ameţitor, mogulii, ziariştii, cei 322 de ticăloşi (dintre care, unii devenind ticăloşii noştri, precum Miki Şpagă, sau generalul de cârpe, Oprea, au încetat să mai fie răi), doctorii, profesorii, poliţiştii, haite de
