Acţiunile BRD au urcat cu 4,35% chiar la închiderea şedinţei şi au ridicat bursa cu 0,16%, într-o piaţă în care cinci deal-uri cu 0,45% din titlurile băncii au dus lichiditatea la 58,6 milioane lei, cel mai ridicat nivel din ultimele 12 şedinţe.
"Tranzacţiile mari cu acţiuni BRD demonstrează că sunt investitori mari prezenţi la cumpărare, probabil sunt străini. Faţă de săptămânile trecute există un sentiment mai bun în piaţă. Se vede susţinere la cumpărare pe acţiunile băncilor, ale Petrom şi ale SIF-urilor. O calmare a investitorilor pe pieţele internaţionale ar putea aduce creşteri importante la bursa de la Bucureşti, pentru că sunt rezultate bune la nivel micro şi macroeconomic, iar multe acţiuni par în acest moment subevaluate", a declarat Adrian Ceucă, directorul de tranzacţionare al Broker Cluj (BRK).
După primele două ore cotaţiile celor mai multe acţiuni au coborât uşor sub nivelurile de la finalul şedinţei precedente. Întoarcerea a fost cauzată de trecerea pe scădere a pieţelor de la Paris şi Frankfurt în urma publicării unor date sub estimări privind încrederea consumatorilor în economie din Uniunea Europeană.
Circa două treimi din lichiditatea de marţi a fost asigurată de cinci deal-uri cu 0,45% din acţiunile BRD, de 37,6 milioane lei (8,9 milioane euro). La finalul şedinţei acţiunile BRD erau cotate pe piaţa principală la 12 lei şi consemnau al doilea rulaj din piaţă, de 2,7 milioane lei.
La finalul şedinţei indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, inclusiv BRD, era în creştere cu 0,13%. Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au dus indicele BET-FI cu 1,21% sub nivelul de la finalul sesiunii anterioare.
"Dacă excludem deal-urile cu acţiunile BRD, lichiditatea a fost redusă. Pe o piaţă în care nu vezi creşteri sau scăderi spectaculoase nu ai cum să te aştepţi la rulaje mari.