Un număr de 18 companii din subordinea Ministerului Economiei vor aloca 16,7 miliarde de lei pentru investiţii care vor fi finalizate în a doua parte a acestui an, potrivit informaţiilor postate pe site-ul ministerului.
Recent, premierul Emil Boc a cerut ca ministerele şi companiile din subordinea acestora să publice pe site-urile proprii, până miercuri, 31 august, investiţiile care vor fi finalizate în acest an şi proiectele din ultimii doi ani, iar până la 1 octombrie să stabilească priorităţile de investiţii pentru 2012 şi 2013.
Astfel, Complexul Energetic Turceni va investi cel mai mult, adică 6,72 miliarde de lei, în special pentru reducerea poluării şi majorarea producţiei.
Producătorul de gaze Romgaz Mediaş are angajate în intervalul iulie-decembrie investiţii cu o valoare cumulată de 5,01 miliarde de lei, pentru explorarea şi descoperirea de noi rezerve, forarea de sonde de exploatare sau modernizarea unor instalaţii.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie, va investi 2,06 miliarde de lei, în principal pentru reabilitarea unor hidrocentrale.
Transelectrica are în plan investiţii de 742 de milioane de lei, Complexul Energetic Rovinari - 778 de milioane de lei, Oltchim - 650 de milioane de lei, Electrica - 314 milioane de lei, Transgaz - 204 milioane de lei, Complexul Energetic Craiova - 31,9 milioane de lei.