Jucătoarea română care se clasează cel mai bine în circuitul WTA (locul 49) a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova, în turul întâi la US Open. Alexandra este la a treia victorie din carieră în faţa unei tenismene din Top 10, după succesele cu Dinara Safina şi Elena Dementieva.
Alexandra Dulgheru a produs cea mai mare surpriză a primei zile a turneului de mare şlem de la US Open, eliminând-o pe favorita numărul 5, cehoaica Petra Kvitova, campioana de anul acesta de la Wimbledon. Românca de 22 de ani, aflată pe locul 49 WTA, s-a impus în două seturi, scor 7-6, 6-3, într-o partidă care a durat o oră şi 38 de minute. Alexandra putea închide primul set mai repede, însă la 5-4 pentru ea şi-a pierdut serviciul. În tie-break însă nu a mai iertat-o pe Kvitova, iar în setul următor s-a impus mult mai repede.
Statistica a fost de partea lui Dulgheru: a avut un procentaj la primul serviciu de 66%, faţă de doar 49% al adversarei, şi a câştigat 68% din punctele jucate cu primul serviciu, în comparație cu jucătoarea cehă, care a avut un procentaj de doar 50%. Diferenţa însă s-a făcut la numărul de greşeli neforţate, capitol la care Kvitova a fost lider. Ea a comis 52 de greşeli neforţate (13 game-uri), iar românca s-a oprit la 23 de astfel de erori. „Faptul că sunt câştigătoarea ultimului turneu de mare şlem este ceva nou pentru mine. Am simţit presiunea“, a declarat Kvitova după meci. Alexandra Dulgheru a stabilit o premieră: până în acest an, nici o câştigătoare de Wimbledon nu a fost eliminată înainte de turul trei la US Open. Tenismana română, poreclită „Piti“, a vorbit ieri despre victoria în faţa Kvitovei: „Speram că o să fac un meci bun, ea fiind o jucătoare care loveşte puternic. Am încercat să o ţin cât mai departe de fileu. A făcut şi ea greşeli uşoare, şi am simţit-o că este nervoasă, că vrea să câştige, dar am ţinut-o în joc bine. Chiar dacă aş fi pierdut,