Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protest flashmob la Palatul Cotroceni. Preşedintele Traian Băsescu a discutat cu protestatarii

Publicat in Antena 3, miercuri 31 august 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu s-a certat cu protestatarii anti-Rosia Montană care s-au adunat în faţa Palatului Cotroceni şi care cereau anularea proiectului. Spiritele s-au încins după ce preşedintele le-a spus că proiectul Gold Corporation este de interes public şi va crea peste 4.000 de locuri de muncă.

Traian Băsescu a încercat să le explice protestatarilor că din 1997, de când s-a semnat contractul cu Gold Corporation, nu au avut loc decât dezbateri, fără să se realizeze ceva concret.

Băsescu a fost întrebat de protestari dacă are în vedere desecretizarea contractului cu Gold Corporation pentru exploatarea minieră a zăcămintelor de aur la Roşia Montană. "Da, asta mă interesează în perioada următoare, o să mă ocup şi de desecretizare ", a răspuns preşedintele.

Peste o sută de persoane s-au adunat marţi seară în faţa Palatului Cotroceni pentru a participa la un flashmob organizat în semn de protest faţă de poziţia preşedintelui Traian Băsescu pe tema proiectului minier de la Roşia Montană. După câteva minute de la începutul protestului, preşedintele Băsescu a venit la manifestanţi, discutând cu aceştia aproape jumătate de oră.

Şi la Cluj oamenii au protestat faţă de atitudinea preşedintelui vis-a-vis de proiectul Roşia Montană. Cei aproximativ 70 de manifestanţi au cerut autosuspendarea preşedintelui şi i-au arătat, simbolic, cartonaşe roşii. Protestul a durat 5 minute şi s-a desfăşurat fără intervenţia forţelor de ordine.

În iunie 1999, Minvest Deva primeşte de la Agenţia Naţională de Resurse Minerale (ANRM) "licenţă de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argintifere" din perimetrul minier de la Roşia Montană. Licenţa a fost aprobată printr-o hotărâre de guvern, HG 458 din 1999. Hotărârea de Guvern este semnată de premierul Radu Vasile şi contrasemnată de preşedintele ANRM Mihai Ian

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 25 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum 55 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Bărbat din vestul ţării, rănit grav după ce s-a răsturnat cu tractorul

Press Alert acum o ora
< p> Un bărbat din localitatea Blăjeni, judeţul Hunedoara, a suferit răni grave după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat peste el, în timp ce lucra pe câmp. „Sosit de urgență la locul accidentului, echipajul SMURD al Secției Brad a consta

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

De ce Nicușor Dan înseamnă pentru bucureșteni frig și apă rece: datoriile PMB la termoficare, duse la 1 miliard de lei

Adevarul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a reușit „performanța” de a duce, în cei aproape patru ani de mandat, datoriile PMB la ELCEN, pentru termoficare, de la 250 de milioane, la 1 miliard de lei. În lipsa plății datoriilor restante, furnizarea agentului 

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 4 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 3 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Avion TAROM, decolat de pe „Charles de Gaulle”, din Paris, întors din zbor după ce a lovit un stol de păsări

Gandul acum 43 minute
Un avion al companiei TAROM, ce urma să ajungă de la Paris la București, s-a întors din zbor pe Aeroportul „Charles de Gaulle” din cauza unui incident petrecut imediat după decolare. Din câte se pare, aeronava a lovit un stol de păsări, incident cun

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Vremea

București
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

12°/26°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
sâm.

12°/28°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°