Un bărbat din judeţul Harghita a fost sfâşiat de un urs, în timp ce se afla la pescuit pe pârâul Gropii din localitatea Dăneşti. Victima, în vârstă de 65 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, cu faţa, gâtul, toracele şi mâinile sfâşiate.
Viceprimarul din Dăneşti, Gal Attila, a declarat, pentru Radiomureş, că bărbatul se afla la pescuit, când ursul a ieşit pe neaşteptate din pădure şi l-a atacat cu violenţă.
„Bărbatul a reuşit cu greu să scape din labele ursului şi a ajuns în apropierea satului, iar oamenii care l-au văzut plin de sânge au chemat imediat Ambulanţa.
El a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc şi a intrat imediat în sala de operaţie", a spus Gal Attila.
Viceprimarul susţine că acesta este al doilea caz, în decurs de o lună, când un urs atacă pe neaşteptate la marginea comunei. Autorităţile locale au cerut ajutorul conducerii asociaţiei vănătorilor şi pescarilor care administrează fondul de vânătoare din apropierea comunei, însă, deocamdată, nimeni nu a luat nicio măsură.