Primul-ministru Emil Boc a declarat că se aşteaptă ca în luna septembrie să fie asigurată aderarea României la spaţiul Schengen în cursul anului viitor, repetând că România este pregătită să facă acest pas, informează Mediafax.
"Este cunoscut faptul că România a îndeplinit condiţiile tehnice pentru accederea în zona Schengen. În egală măsură, trebuie să fim suficient de convingători pentru a contrabalansa ultimele forme de sensibilităţi şi rezerve subiective sau politice care se manifesată încă în rândul unor parteneri europeni", a declarat premierul Boc, miercuri, la Reuniunea diplomaţiei române.
Boc a mai arătat că toamna acestui an şi anul 2012 vor avea multiple provocări în plan european, pentru politica externă românească fiind prioritare, pe lângă aderarea la Schengen, gestionarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, negocierile asupra perspectivei financiare 2014-2020 a UE, implementarea Strategiei Dunării, menţinerera interesului UE pentru vecinătatea estică, precum şi problematica subsumată regiunii extinse a Mării Negre.
Premierul a arătat că prima jumătate a anului 2012 va fi decisivă pentru Mecanismul de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei, deoarece se va realiza evaluarea de 5 ani de la demararea acestui proces.
"Aşteptăm ca evoluţiile pozitive care suntem deplini încerezători că se vor înregistra în funcţionarea justiţiei să se reflecte într-o receptare adecvată la nivelul UE", a spus Boc.
În privinţa negocierilor privind cadrul multianual al bugetului UE, premierul a arătat că România are interesul menţinerii alocărilor pentru politicile de coeziune şi pentru politica agricolă comună.
Primul-ministru Emil Boc a declarat că se aşteaptă ca în luna septembrie să fie asigurată aderarea României la spaţiul Schengen în cursul anului viitor, repetând că România este pregătită să facă acest