Doi copii în vârstă de un an şi jumătate şi de şase ani au murit carbonizaţi într-un incendiu care a izbucnit, miercuri după-amiază, la o construcţie improvizată, din lemn, de pe un câmp din localitatea buzoiană Căldărăşti, unde aceştia locuiau împreună cu părinţii şi cu alţi fraţi.
Potrivit lui Vasile Prahoveanu de la Biroul de Relaţii cu Presa al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, cele două victime erau surori şi aveau un an şi jumătate şi şase ani. Din primele date a reieşit că incendiul a izbucnit în timp ce părinţii fetiţelor nu erau acasă, iar copilele erau închise în construcţia improvizată din lemn.
Pompierii ajunşi la faţa locului nu au mai putut salva nimic din flăcări, cadavrele celor doi copii fiind găsite carbonizate.
Anchetatorii nu pot comunica deocamdată cu părinţii fetiţelor care sunt în stare de şoc. Cauza izbucnirii incendiului nu a fost stabilită până în prezent.