Marea Britanie a deblocat 950 de milioane de lire sterline pentru Libia, după ce ONU a anulat îngheţarea conturilor colonelului Gaddafi, relatează BBC. Sursa: Reuters
Banii (1,8 miliarde de dinari libeni) au fost tipăriţi în Marea Briatnie şi vor transportaţi cu avioane ale forţelor aeriene britanice pentru a fi predaţi Băncii Centrale Libiene, urmând a fi distribuiţi băncilor extrem de repede, precizează sursa citată.
În felul acesta, autorităţile vor putea plăti mulţi dintre angajaţii din sectorul public, pentru că mulţi dintre bugetari nu şi-au mai primit salariile de câteva săptămâni.
Gestul vine înaintea unei conferinţe internaţionale despre viitorul Libiei, care va avea loc la Paris, joi, în prezenţa preşedintelui francez Nicolas Sarkozy şi a premierului britanic David Cameron.
Bani şi din Italia
Şi guvernul italian a deblocat, azi, 500 de milioane de euro în favoarea Libiei. Ministrul italian de externe, Franco Frattini a precizat că suma deblocată este mai mare decât ce se anunţa săptămâna trecută.
"Preşedintele Consiliului de miniştri, premierul Silvio Berlusconi a vorbit de 350 de milioane, astăzi decizia finală a fost de a debloca 500, pentru a le acorda o mai mare susţinere prietenilor noştri libieni", a precizat Frattini. Banii sunt destinaţi Consiliului Naţional de tranziţie, înfiinţat de rebelii libieni.