Încă aştept toamna cu bucuria zilei întâi de şcoală. E anotimpul meu preferat, la mare distanţă faţă de celelalte, fiindcă e cald şi vesel şi miroase frumos, iar soarele e blând şi, mai spre sfârşit, îşi arată şi dinţii.
Îmi ia câteva zile pentru a mă reobişnui cu freamătul străzilor şi admit că aş prefera o toamnă cu oraşul la fel de gol ca vara. Aşa, ca să-mi tihnească plimbatul pe străzi şi faptul că Bucureştiul începe să nu mai pută ca o groapă de gunoi de la resturile menajere coapte în soare.
Îmi place toamna pentru că încep proiecte noi, provocări, pentru că e o efervescenţă faină după lunile în care s-au succedat concedii, fiindcă lumea are chef de muncă şi inspiraţie şi idei! Paradoxal, însă, mi se pare că e mai linişte şi reuşesc să dau o fugă la munte pentru a prinde în pixeli culorile nebune ale pădurilor ori la mare, ca să-mi iau la revedere.
Vara asta a fost frumoasă, cu multe plimbări, cu mulţi prieteni, cu idei şi cu energii frumoase şi s-a terminat perfect, cu un dar ce m-a înveselit tare! Dar deja de vreo două săptămâni aştept impacientată starea de toamnă, mai nerăbdătoare decât Domnul Goe, aprape bâţâind din picior: Eu vreau să vie!
Ei bine, a venit. Bucuraţi-vă de ea!
FOTO Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Încă aştept toamna cu bucuria zilei întâi de şcoală. E anotimpul meu preferat, la mare distanţă faţă de celelalte, fiindcă e cald şi vesel şi miroase frumos, iar soarele e blând şi, mai spre sfârşit, îşi arată şi dinţii.
Îmi ia câteva zile pentru a mă reobişnui cu freamătul străzilor şi admit că aş prefera o toamnă cu oraşul la fel de gol ca vara. Aşa, ca să-mi tihnească plimbatul pe străzi şi faptul că Bucureştiul începe să nu mai pută ca o groapă de gunoi de la resturile menajere coapte în soare.
Îmi place toamna pentru că încep proiecte noi, provocări, pentru că e o efervescenţă faină d
