Unul din cei doi pacienţi contaminaţi cu acinetobacter (bacterie intraspitalicească) la Spitalul Judeţean "Sfântul Andrei" din Galaţi, unde a fost depistat un focar de infecţie nosocomială, a murit în unitatea medicală, acesta fiind cel de-al doilea deces înregistrat la un pacient infectat în spitalul gălăţean, informează Mediafax.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, Valentin Boldea, a confirmat decesul, precizând că acesta s-a înregistrat în cursul nopţii de marţi spre miercuri. Acesta a declarat că au fost recoltate probe din Secţia de neurochirurgie, unde a fost depistat focarul, dar şi din Secţia de terapie intensivă, pentru a stabili sursa infecţiei, în prezent fiind aşteptate rezultatele analizelor.
Este cel de-al doilea pacient infectat cu acinetobacter care a murit la Spitalul Judeţean "Sfântul Andrei" din Galaţi în ultima săptămână.
În prezent, în spitalul gălăţean mai este internat un bărbat contaminat cu aceeaşi bacterie.
Cei trei pacienţi au fost contaminaţi cu această bacterie în timp ce erau internaţi la Secţia de neurochirurgie a Spitalului Judeţean "Sfântul Andrei" din Galaţi.
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a cerut, marţi, demararea unei anchete suplimentare la Secţia de neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi, după apariţia unui focar de infecţii nosocomiale.
Ritli Ladislau a solicitat o anchetă suplimentară din partea Ministerului Sănătăţii, o echipă de control a ministerului urmând să plece la Galaţi pentru a evalua situaţia de la secţia unităţii sanitare.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi, la Spitalul de Urgenţă "Sfântul Andrei" din Galaţi s-a decis limitarea accesului vizitatorilor şi s-a impus realizarea unei dezinfecţii în secţiile spitalului şi o limitare a numărului de operaţii.
Acinetobacter baumanii este