Simona Halep a continuat seria surprizelor produse de jucătoarele din România la US Open, deschisă de Alexandra Dulgheru, care a eliminat-o pe Petra Kvitova, trecând în primul tur al ultimului turneu de Grand Slam al anului de chinezoaica Li Na, campioana din acest an de la Roland Garros.
La capătul unui meci care a durat 94 de minute, Hapel s-a impus în două seturi, scor 6-2, 7-5, urmând să o întâlnească în turul 2 pe Carla Suarez Navarro.
„Nu a fost uşor să joc împotriva unei câştigătoare de Grand Slam, deoarece are un nivel foarte ridicat. Am avut emoţii şi am fost nervoasă înainte de meci. Dar mi-am dorit doar să mă bucur de joc, să simt mingea şi să evoluez cât pot de bine. Şi a fost bine”, a spus Halep.
„Chiar mi-am dorit să confirm forma de la Roland Garros, dar nu a fost deloc uşor. De atunci, mereu am pierdut în primele tururi. Acum simt că mi-am pierdut şi încrederea în mine. Simt că tenisul a devenit prea dificil pentru mine”, a declarat Li Na, evident dezamăgită de eliminarea sa prematură.
Celelalte două reprezentante ale României, Sorana Cârstea şi Irina Begu, nu s-au descurcat la fel de bine, părăsind US Open încă din primul tur. Cârstea a fost învinsă de a 20-a favorită. belgianca Yanina Wickmayer (1-6, 5-7), în timp ce Begu a cedat în faţa italiencei Roberta Vinci, cap de serie numărul 18, scor 3-6, 4-6.
În turneul de dublu masculin, perechea Horia Tecău (România) / Robert Lindstedt (Suedia), cap de serie numărul 7, s-a calificat în turul 2, după ce a învins cuplul american Bradley Klahn / David Martin, scor 6-4, 6-4.
Simona Halep a continuat seria surprizelor produse de jucătoarele din România la US Open, deschisă de Alexandra Dulgheru, care a eliminat-o pe Petra Kvitova, trecând în primul tur al ultimului turneu de Grand Slam al anului de chinezoaica Li Na, campioana din